Le-au dat bilete şi acum îi anunță să nu vină la meci. Situație incredibilă înainte de Rapid – Petrolul. Ce fani nu pot să intre pe Giuleşti

Alex Matei 12.08.2023, 14:33
Le-au dat bilete şi acum îi anunță să nu vină la meci. Situație incredibilă înainte de Rapid – Petrolul. Ce fani nu pot să intre pe Giuleşti

Rapid – Petrolul este cel mai așteptat meci al etapei 5 din Superliga.

Derby-ul dintre cele două rivale se va disputa duminică, 13 august 2023, în Giulești, de la 21:30 și va fi Live pe playsport.ro.

Partida dintre giuleșteni și prahoveni se anunță a fi una extrem de interesantă, mai ales că ambele echipe au obiective îndrăznețe în acest sezon, dar și pentru spectacolul din tribune.

Fanii și-au făcut planuri să vină la meci, dar Jandarmeria le-a transmis să stea acasă

Ambele galerii sunt recunoscute pentru fidelitate, dar și pentru shoul creat în astfel de confruntări.

Ploieștenii au însă o problemă. Nu mai pot veni la București în formula în care știau că o vor face, din cauza unei mari erori comise de către oficialii alb-vișiniilor.

Unii dintre suporterii celor de la Petrolul au primit bilete în Peluza Sud, sectorul 109, cu valoare 0 de achiziție, iar acum au fost înștiințați să nu mai vină la stadion pentru că nu vor fi lăsați să intre.

Ce s-a întâmplat de fapt? Giuleștenii au emis bilete pentru galeria oaspete într-un sector al peluzei care nu trebuie ocupat la astfel de meciuri, aceasta fiind zona tampon stabilită de Jandarmerie.

”În legătură cu meciul de fotbal dintre echipele FC RAPID București și FC PETROLUL Ploiești, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări:

În urma unei erori tehnice, organizatorul evenimentului sportiv a emis bilete de acces cu valoare 0 pentru suporterii oaspeți, în sectorul 109 al peluzei Sud, stabilit la omologarea arenei sportive ca zonă de siguranță, ce trebuie să rămână liberă.

În acest sens, adresăm rugămintea tuturor suporterilor oaspeți care dețin bilete în această zonă, de a nu efectua deplasarea la acest meci de fotbal, întrucât, din rațiuni de siguranță pentru spectatori și în conformitate cu prevederile cadrului legal în vigoare, accesul lor nu va fi permis”, se arată într-un comunicat remis pentru playsport.ro de către Jandarmerie.

”Fantoma” din Ghencea. Rândul pentru care se vând bilete pe Steaua, dar care nu există

Stadionul Steaua, care a costat aproximativ 100 de milioane de euro, construit de către Compania Națională de Investiții, a avut parte în ultima săptămână de două meciuri care au umplut arena.

Au fost două evenimente care au scos și la suprafață un nou detaliu care ridică semne de întrebare legate de modul în care a fost pus la punct acest stadion, situat în sectorul 6 al Capitalei.

Rândul care nu există pe Stadionul Steaua. Haos general la meciul cu CFR

FCSB a reușit să cadă la pace cu reprezentanții celor de la CSA Steaua și să închirieze de două ori, într-un interval de cinci zile, arena din Ghencea. Roș-albaștrii au jucat duminică, 6 august 2023, cu CFR Cluj, scor 1-0, în etapa 4 din Superliga, prilej cu care s-a înregistrat și cea mai mare asistență pe acest stadion, de la înființare, 28519 spectatori, adică sold-out.

La cinci zile distanță, FCSB a evoluat tot în Ghencea, dar cu FC Nordsjaelland, scor 0-0, în prima manșă din turul trei preliminar al UEFA Conference League. Și la acest meci, arena a fost aproape de sold-out. Au fost prezenți 27135 de spectatori, în condițiile în care biletele s-au pus în vânzare cu 50 de ore înainte de start.

Faptul că Stadionul Steaua a fost arhiplin la aceste două partide a scos la suprafață și o problemă care ține de organizarea acestei arene.

Atât pentru meciul cu CFR Cluj, cât și pentru cel cu FC Nordsjaelland s-au vândut bilete în toate tribunele și sectoarele arenei din Ghencea.

Ei bine, la Tribuna a doua există un sector E 212 pe care nu există rândul 14, dar pentru care se vând bilete! Din această cauză, cel puțin la meciul cu gruparea din Gruia, au apărut discuții serioase între spectatori și a fost nevoie de intervenția Jandarmeriei.

Fluxul uriaș de spectatori i-a luat prin surprindere pe organizatori, care au decis pe ultima sută de metri să lase intrarea liberă, mai ales că au fost probleme și cu turnicheții.

Fanii, obligați să-și caute alt loc prin stadion

Deși meciul cu CFR începuse de minute bune, în tribune veneau foarte mulți spectatori. Fiecare a dorit să se așeze pe locul de pe bilet, dar cei de la T2, inel 2, sect E 212 au întâmpinat o problemă neașteptată. Rândul 14 nu a fost ”depistat” în acest sector. Fanii veniți din timp au crezut că ultimul rând este automat cel cu numărul 14, dar pe trepte, în rândul respectiv scria 13. De aici au apărut mari discuții și chiar s-a declanșat un scandal în toată regula.

Unii spectatori au fost ridicați de pe locuri, alții nu au dorit să facă asta, astfel că a fost nevoie și de intervenția Jandarmilor.

Într-un final, liniștea s-a restabilit, dar după discuții interminabile, dar rândul 14 tot nu a fost găsit. Așa se face că unii dintre cei prezeni la meci au fost nevoiți să se așeze confortabil pe scări sau în picioare în alte zone ale tribunei. Mai mult, rândul 1 nu există, astfel că se vând bilete direct de pe rândul doi.

Niciun steward prezent la stadion nu a știut să deslușească problema, care s-a repetat și la meciul cu danezii, de joia trecută.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622