Victor Angelescu a anunțat plecarea lui Daniel Niculae de la Rapid: „A fost un sezon ratat!”

Cosmin Olteanu 21.05.2024, 14:51
Victor Angelescu a anunțat plecarea lui Daniel Niculae de la Rapid: „A fost un sezon ratat!”

Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid, a anunțat că, începând cu sezonul următor, formația giuleșteană va avea alt președinte.

Rapid a avut un sezon foarte slab, având în vedere că a terminat pe locul 6 în playoff și a ratat calificarea în cupele europene.

Victor Angelescu a anunțat plecarea lui Daniel Niculae de la Rapid

Victor Angelescu susține că, lui Daniel Niculae, nu-i va fi prelungit contractul, astfel că o va părăsi pe Rapid, la finalul acestei luni, din postura de președinte al clubului.

„A fost un sezon ratat. Am avut așteptări foarte mari, am vrut cupele europene, dar am terminat pe 6. Am făcut multe greșeli, toată lumea are o parte de vină. E un sezon ratat și vrem să uităm cât mai repede.

Daniel Niculae e în club până la finalul lunii președinte. Dar începând cu sezonul viitor nu va mai fi președinte. Nu i se va mai prelungi contractul. E prea devreme de discutat. Nu vom pune acum președinte. Nu avem acum o decizie stabilită. Vom vedea în vară ce vom face”, a declarat Victor Angelescu, în cadrul unei conferințe de presă.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622