Roman Abramovici (55 de ani) a ajuns pe lista neagră în Anglia, iar britanicii de la BBC au descoperit, prin intermediul unei anchete recente, cum și-a mărit afaceristul rus averea, în mod fraudulos, de la 250 de milioane de dolari, la peste 10 miliarde. Abramovici e acuzat că a dat șpagă pentru a truca o licitație în Rusia, la mijlocul anilor ’90.
O investigație realizată de britanicii de la BBC dezvăluie într-un material publicat, luni, 14 martie, cum Roman Abramovici și-a mărit în mod fraudulos averea, de la câteva sute de mii de dolari, la miliardele pe care le deține și în ziua de azi.
Conform anchetei respective, totul a plecat de la o licitație trucată din anul 1995, în care Roman Abramovici a reușit să intre în posesia unei companii petroliere ce aparținea guvernului rus. Compania respectivă este Sibneft, iar Abramovici a plătit în schimbul ei la acel moment aproximativ 250 milioane de dolari. Însă, aceeași companie a fost vândută înapoi guvernului rus, 10 ani mai târziu, în 2005, în schimbul uriașei sume de 13 miliarde de dolari.
Conform BBC, Abramovici a recunoscut deja în fața unei instanțe din Marea Britanie că a dat șpagă pentru a putea câștiga licitația respectivă. El a avut parte de un proces la Londra, în anul 2012, când a fost judecat alături de fostul său asociat Boris Berezovsky.
Miliardarul rus a câștigat respectivul proces, însă le-a recunoscut juraților că i-a oferit lui Berezovsky suma de 10 milioane de dolari, pentru a fi dată drept șpagă unui oficial de la Kremlin. Suma avea rolul de a facilita tranzacția companiei Sibneft, care ulterior a ajuns în posesia Roman Abramovici.
Acum, BBC a intrat în posesia unui document scos ilegal din Rusia, din care reiese că Roman Abramovici a înșelat statul rus cu 2.7 miliarde de dolari. De altfel, în 1997, Roman Abramovici a fost suspectul unei anchete din Rusia și urma să fie acuzat de fraudă:
Anchetatorii Departamentului de Crime Economic au ajuns la concluzia că, dacă Abramovici ar fi putut fi adus în instanță, s-ar fi confruntat cu acuzații de fraudă pentru constituirea unui grup infracțional organizat”, se arată în documentul obținut de BBC.
Pentru a afla mai multe detalii, jurnaliștii de la BBC l-au contactat pe Yuri Skuratov, fost procuror șef al Rusiei, care a investigat înțelegerea dubioasă care a avut loc în anul 1995 între Abramovici și guvernul Rusiei.
Practic, a fost o schemă frauduloasă, în care cei care au luat parte la privatizare au format un grup infracțional. Acest grup i-a permis lui Abramovici și Berezovski să păcălească guvernul și să nu plătească banii care reprezentau cu adevărat valoarea acelei companii”, a declarat Yuri Skuratov.
Fostul procuror șef al Rusiei avea în plan la acel moment să își ducă ancheta până la final și să îl condamne pe Roman Abramovici, însă patronul lui Chelsea a beneficiat de susținerea fostului președinte rus Boris Elțin.
Astfel, din tot acest cerc vicios personajul negativ a devenit Yuri Skuratov. Fostul procuror șef a devenit subiect principal, după ce în anul 1999 a fost lansată o casetă sexuală care îl avea în prim-plan. Ulterior, Skuratov a fost demis.
El spune că totul a fost pus la cale de președintele Elțin pentru a-l discredita pe el și investigația sa:
Toată chestia a fost evident politică. Pentru că în investigațiile mele m-am apropiat foarte mult de familia lui Boris Elțin. Inclusiv prin această anchetă a privatizării Sibneft”, a mai spus Yuri Skuratov.
Roman Abramovici a contiuat să rămână un apropiat al Kremlinului și după venirea lui Vladimir Putin la putere, în 2000. Potrivit documentului BBC, el a mai trucat o altă licitație, prin care a intrat în posesia companiei petroliere Slavneft. O companie chineză plănuia să liciteze de două ori suma avansată de Abramovici, însă delegatul sosit la Moscova a fost răpit!
Avocații lui Abramovici au spus pentru BBC că nu știu nimic despre posibila răpire a membrului chinez și au negat acuzațiile de corupție în cazul tranzacțiilor Sibneft și Slavneft. De asemenea, avocații au negat că Roman Abramovici ar fi fost protejatul fostului președinte rus Boris Elțin.
În prezent, Roman Abramovici are o avere netă estimată la 9,4 miliarde de lire sterline (n.r. – aproximativ 12.2 miliarde de euro).