Budescu, la Petrolul! Magicianul a anunțat că se transferă la liderul din Liga 2

Moldoveanu Camelia / 09.02.2022, 10:02
Budescu, la Petrolul! Magicianul a anunțat că se transferă la liderul din Liga 2

Constantin Budescu a ajuns la FC Voluntari, după o experiență scurtă în tricoul celor de la FCSB, însă inima îi spune să revină la Petrolul Ploiești. Magicianul vrea să joace pentru „lupii galbeni”, liderii Ligii a II-a.

Petrolul Ploiești, următoarea destinație pentru Constantin Budescu

Budescu a evoluat între 2005 – 2010 pentru echipa de seniori a Petrolului. Fotbalistul în vârstă de 32 nu a uitat de echipa care l-a șlefuit, astfel că își propune să revină la Ploiești sezonul viitor.

După ce a prins doar jumătate de sezon în tricoul FCSB și a semnat cu Voluntari până în vară, Constantin Budescu vrea să se retragă spre casă. Ploiești este „acasă” pentru sportiv încă de la 14 ani, atunci când a ajuns la echipa de juniori a Petrolului. Cu toate acestea, fotbalistul are o singură condiție.

(Ți-ar fi plăcut să joci la o echipă cu fani ca ai Rapidului?) Mi-ar plăcea să joc la o echipă ca Petrolul. Eu am semnat un contract valabil pentru patru luni cu Voluntari și după aș dori să joc la Petrolul, dacă echipa promovează în Liga 1. De la vară mi-aș dori să ajung acolo.

(Dacă îi propune un nou contract FC Voluntari) Nu știu, vedem ce va fi . Eu am spus de mult timp că mi-aș dori să joc cu Petrolul în Liga 1”, a declarat Constantin Budescu, după FC Voluntari – Rapid, terminat la egalitate, scor 0-0, marți seară, în etapa a 25-a din Liga 1.

„Ne agățăm de fiecare punct. În play-off sunt alți bani, alte chestii”

FC Voluntari păstrează distanța față de Rapid, una dintre rivalele la zona de play-off. Meciul din runda 25 s-a terminat la egalitate, 0-0. Ambele echipe vor avea, însă, un program extrem de dificil pe finalul sezonului regulat.

Constantin Budescu a intrat pe parcursul meciului, dar nu a reușit să schimbe fața jocului. Mijlocașul s-a plâns de condițiile de joc.

Sunt foarte bine, sunt aproape de sută la sută, sper să fie din ce în ce mai bine. Am intrat, am încercat să fac treaba cât pot de bine. Nu am reușit să câștigăm, dar cred că puteam face acest lucru în repriza a doua. Au fost doua reprize opuse.

Terenul e greu, ne-am grăbit să începem acest campionat, nu știu de ce l-am oprit. Puteam să jucăm în continuare. Este foarte frig.

Probabil voi juca și titular pe viitor. Suntem aproape de play-off și este o oarecare presiune. Ne agățăm de fiecare punct, este altceva să jucăm acolo, sunt alți bani, alte chestii.. Este altceva să joci în play-off.

Merităm să fim în play-off, dacă o să ajungem acolo nu vom face act de prezență”, a declarat Constantin Budescu.