Campioana pregătește ultima lovitură de proporții pe piața transferurilor. Pe cine vrea Neluțu Varga să îl aducă la CFR Cluj

Iosif Pintilie 01.09.2022, 15:23
Campioana pregătește ultima lovitură de proporții pe piața transferurilor. Pe cine vrea Neluțu Varga să îl aducă la CFR Cluj

Dan Petrerscu este gata să dea o lovitură de proporții pe piața transferurilor. Antrenorul  a cerut un fundaș central din naționala Camerunului.

Ca răspuns pentru perioada de transferuri ”explozivă” avută de FCSB, CFR Cluj vrea să transfere un fundaș central din Ligue 1. Jean Claude Billong este dorința lui Dan Petrescu. Conform Fanatik, există deja un acord între campioana României și fundașul central.

În vârstă de 28 de ani, fundașul central cotat la 1 milion de euro evoluează la Clermont Foot, echipă de care s-ar putea despărți însă. Acesta a evoluat într-o partidă în prima ligă a Franței, în acest sezon.

CFR Cluj, lovitură de proporții pe piața transferurilor: îl transferă pe colegul lui Dawa

Jean Claude Billong provine din Camerun, având trei selecții pentru echipa națională, acolo unde este coleg cu Dawa, de la FCSB. Fotbalistul are 1.92 metri, fiind un fundaș masiv, pe placul lui Dan Petrescu.

Hatayspor (26 de meciuri/0 goluri), Rudar Velenje (24/2), Maribor (20/1), Benevento (19/0), Clermont Foot (18/0), Foggia (15/0) și Salernitana (13/0) sunt echipele pentru care a mai evoluat fotbalistul.

Dan Petrescu a anunțat transferul unui fundaș central

După duelul cu FC Voluntari, câștigat cu 4-0, Dan Petrescu a anunțat că echipa mai are nevoie de un fundaș central și că, la finalul săptămânii, un fotbalist va completa compartimentul defensiv.

„Nu știu nimic din ce se va întâmpla, vedem ce va fi. Nu m-a anunțat nimeni că ar pleca vreun jucător. Un fundaș central categoric va veni, ați văzut la meciul cu Farul că avem nevoie. Sută la sută va mai veni un fundaș central. E obligatoriu”, a spus tehnicianul.

Yuri Matias, Andrei Burcă, Daenis Kolinger și Rareș Bălan sunt fundașii centrali pe care îi are Dan Petrescu la dispoziție. Andrei Burcă are șanse mari să plece de la echipă, fiind dorit de Maccabi Haifa și Monza. CFR cere 1 milion de euro în schimbul lui.

Kevin Boli, vis interzis pentru CFR și FCSB

Adus de FC Botoșani în această vară, Kevin Boli a devenit principala țintă pentru FCSB și CFR Cluj. Valeriu Iftime cere 400.000 de euro în schimbul lui, însă fotbalistul vrea să rămână la Botoșani, fiind mulțumit de forma echipei moldave.

„Eu am spus ceva. La mine, Boli nu e Dawa. Boli e prea bun, dacă merge la FCSB, clar joacă. Numai că el vrea să ajungă la altă echipă, cred. El a venit un an de zile la mine pentru că a spus că vrea să joace fotbal și să intre puțin, că a avut o accidentare. Acum, dacă totul îi merge bine, găsește club. Are club în Turcia, vedeți peste tot. Nu e o problemă pentru el. Eu cu Boli am vorbit doar dacă vrea să plece. Mi-a spus că nu, vreau la Botoșani, îmi convine, dacă aveți o ofertă bună dumneavoastră îmi spuneți și mie și eu vorbesc cu respectivul.

Nu, n-am vorbit cu domnul Becali. Au fost discuții doar cu domnul Florin Vulturar (n.r. – impresarul lui Kevin Boli). (N.r. – Despre suma cerută pentru Boli) Dacă nu se ridică, nu pleacă. Eu am cerut 400.000 de euro. Se poate negocia foarte foarte puțin. Nici nu mă ajută să îl dau cu 100.000, mă deranjează foarte tare. Nu pot să mă joc așa ușor. Dacă e o ofertă bună, de nerefuzat, atunci pleacă. Dacă nu, eu oricum am nevoie de el ca să-l bage în formă pe Dican”, a spus Valeriu Iftime, pentru AS.ro.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622