Care ar fi motivul rupturii între Dan Petrescu și Debeljuh. Ce s-ar fi petrecut la CFR Cluj

Olteanu Ștefan / 31.10.2021, 21:37

La CFR Cluj s-a produs recent o ruptură între Dan Petrescu și Gabriel Debeljuh. Atacantul croat de 25 de ani a fost acuzat de antrenorul campioanei pentru mai multe abateri disciplinare și trimis să se antreneze alături de echipa a doua. La scurt timp după ultimele declarații făcute de Dan Petrescu, s-a aflat și motivul real din spatele acestui conflict.

Gabriel Debeljuh are viitorul incert la CFR Cluj. De ce s-ar fi produs ruptura între atacant și Dan Petrescu

Între Dan Petrescu și Gabriel Debeljuh se pare că nu mai este loc de împăcare. Asta după ce atacantul l-a dezamăgit în repetate rânduri pe antrenorul său.
Imediat după meciul cu FC Voluntari din ultima etapă, Dan Petrescu a spus că atacantul croat a avut mai multe abateri disciplinare în ultima perioadă, iar asta l-a determinat să îl trimită la echipa a doua. Totuși, „Bursucul” nu a oferit detalii exacte cu privire la greșelile comise de Debeljuh.

La câteva ore distanță de la declarațiile lui Dan Petrescu a venit și prima reacție a atacantului. Potrivit ProSport, motivul rupturii dintre Petrescu și Debeljuh ar fi faptul că fotbalistul lipsește de la antrenamente. Mai exact, acesta acuză accidentări ușoare și nu se prezintă la toate ședințele tehnice.
Exasperat de situația respectivă, Dan Petrescu i-ar fi cerut lui Debeljuh să efectueze un RMN. Atacantul a refuzat să facă acest lucru, spunând că ne este cazul, iar asta l-a determinat pe Dan Petrescu să îl scoată din lot.

Contactat pentru a-și spune punctul de vedere, Gabriel Debeluh a declarat: „Nu vreau să vorbesc”, spus croatul, conform sursei menționate anterior.

Dan Petrescu, mesaj dur pentru Debeljuh: „Nu ai ce să cauți la prima echipă!”

Gabriel Debeljuh mai are contract cu CFR Cluj până în iunie 2024. El a semnat cu formația din Gruia în august 2020, când în schimbul său clubul Hermannstadt a încasat 250.000 de euro.
În ciuda faptului că mai are doi ani de contract, Debeljuh are șanse mari să nu mai prindă prima echipă. Cel puțin asta spune antrenorul că se va întâmpla, atât timp cât jucătorul nu își schimbă atitudinea:

La mine, dacă nu e disciplină, nu ești în program și ai abateri, n-ai ce să cauți la prima echipă. Fără disciplină nu accept să lucrez cu niciun grup.
Au fost abateri repetate ale lui Debeljuh. E o problemă internă, dar eu am decis ca el, o perioadă, să nu mai facă antrenamente cu echipa mare.
Orice jucător care face probleme n-are ce căuta la echipă. Dacă va continua așa, nu va reveni. Dacă el va avea o atitudine bună și va înțelege că a greșit, va fi reprimit”, a spus Dan Petrescu, după CFR Cluj – FC Voluntari 1-0.

15 goluri și 5 pase decisive a reușit Debeljuh în 65 de meciuri jucate pentru CFR Cluj.

EXCLUSIV. S-a răzgândit! Dani Coman vine președinte la CFR.