Săptămâna trecută, Simona Halep a revenit în circuitul WTA, la Miami. Românca a pierdut împotriva Paulei Badosa după ce a condus cu 1-0 la seturi.
Întâlnirea dintre cele două a marcat primul meci al Simonei după ce TAS i-a redus suspendarea, de la 4 ani la numai 9 luni. Simona a făcut un prim set excelent, dar lipsa meciurilor oficiale și-a spus cuvântul, românca cedând fizic pe final. Badosa a revenit și a câștigat cu 1-6, 6-4, 6-3. Halep s-a declarat mulțumită la finalul meciului, însă a punctat că are nevoie de o pregătire intensă pentru a reveni în forma care a consacrat-o.
Constănțeanca a mers la Miami fără antrenor, dar a anunțat că va începe colaborarea cu spaniolul Carlos Martinez Comet (49 de ani). Acesta a lucrat în trecut cu Daria Kasatkina și Svetlana Kuznetsova. Spaniolul a răspuns la o serie de întrebări referitoare la viitoarea colaborare cu Simona Halep, fostul lider mondial.
Acesta a declarat că Simona l-a contactat printr-un mesaj și l-a întrebat care e situația lui contractuală și dacă și-ar dori să înceapă o colaborare. Ibericul a precizat că nu după mult timp și Darren Cahill, fostul antrenor al lui Halep, l-a întrebat același lucru.
„Mi-a trimis un mesaj și m-a întrebat despre situația mea contractuală. Și dacă aș fi interesat să lucrez cu ea. I-am spus că da, bineînțeles, că aș fi deschis să lucrez cu ea. Apoi m-a contactat și Darren Cahill și m-a întrebat dacă aș vrea să lucrez cu Halep”.
Antrenorul se declară încrezător înaintea colaborării, precizând că Simona a arătat un tenis bun, însă are nevoie de pregătire fizică pentru a putea fi competitivă.
„A avut aceeași strălucire de campioană. Am fost impresionat, mai ales că nu a avut mult timp să se pregătească. A jucat bine, dar nu prea a mai avut benzină (la finalul jocului). Am o idee (despre ce ar putea să îmbunătățească), dar trebuie să vorbesc cu ea și să ne punem de acord asupra tuturor lucrurilor”.
Jurnaliștii l-au întrebat pe spaniol care sunt planurile de viitor ale sportivei. Acesta a răspuns că așteaptă să se întâlnească cu ea pentru a vorbi despre asta.
„Sunt de acord cu Simona că cel mai important lucru în acest moment este să fie sănătoasă și să își recupereze forma. Să lucreze bine și în zona de fitness. Apoi, după câteva săptămâni, vom vedea care vor fi principalele obiective. La începutul revenirii sale, cel mai important lucru este să fie pe teren, să se pregătească bine și să își recupereze nivelul”.
„Circuitul WTA continuă să se îmbunătățească pentru că există jucătoare tinere care sunt într-o condiție mai bună. Sunt mai mari și mai puternice. Dar nu este vorba doar de putere. Nu este vorba doar despre a alerga super rapid. Cunoștințele de tenis sunt foarte importante, iar Simona este una dintre cele mai inteligente jucătoare din circuit. Ea are capacitatea de a învinge acest tip de stiluri de joc cu ajutorul cunoștințelor sale. Este o luptătoare, ceea ce reprezintă o mare diferență între jucătoarele tinere și cele mai în vârstă. Are mai multă experiență, este mai puternică din punct de vedere mental, iar acest lucru îi va fi benefic”, a încheiat ibericul conform IamSport.ro.