Dan Șucu a preluat pachetul majoritar de acțiuni la clubul Genoa, din Seria A, contra sumei de 45 de milioane de euro. Astfel, patronul Rapidului deține acum și cel mai vechi club italian care încă își desfășoară activitatea.
”Antreprenorul român, prin vehiculul propriu de investiții, a subscris integral la majorarea de capital, obținând în schimb acțiuni de circa 77% din Genoa CFC, lăsând precedenții acționari în minoritate”, se arată în comunicatul publicat de Genoa și citat de GSP.
Șucu a anunțat pe pagina oficială de Facebook a noii sale echipe că își dorește ”înfrățirea” cu cluburile din Europa de Est, între care și Rapid.
Vreau să încep o colaborare între Genoa și cluburile din Europa de Est, între care și Rapid București. Cu siguranță vom vedea mulți tineri italieni care își vor începe carierele în aceste cluburi. Și nu vor juca doar în campionatele naționale, ci și în cupe sau cupele europene.
Totodată, cei mai talentați jucători din aceste țări vor avea ocazia să îmbrace tricoul celor de la Genoa, într-unul dintre cele mai puternice campionate din lume”, a afirmat el.