La doar 18 ani, Emma Răducanu a câștigat US Open și uimit o lume întreagă. Pe lângă banii câștigați din tenis, sportiva din Marea Britanie cu origini românești ar putea încasa sume colosale din reclame. Specialiștii din UK au estimat cât s-ar putea să valoreze imaginea tinerei după ascensiunea remarcabilă din acest an.
În finala Us Open 2021, Emma Răducanu (18 ani, 150 WTA) a învins-o pe Leylah Annie Fernandez (19 ani, 73 WTA), cu scorul de 6-4, 6-3. Victoria i-a adus jucătoarei de tenis, pe lângă trofeu și puncte în clasamentul WTA, un cec de 1,25 milioane de dolari. Specialiștii din Marea Britanie au început deja să calculeze cât ar putea încasa tânăra doar din publicitate, făcând din numele ei un brand puternic.
Pe lângă calitățile sportive, Emma a cucerit pe toată lumea cu zâmbetul ei și cu o carismă greu de egalat. Este inteligentă, naturală, frumoasă (cu un tată român și o mamă chinezoaică), spontană și cu un vibe foarte bun. Astfel, tânăra de doar 18 ani pare să aibă toate calitățile pentru a deveni un sportiv foarte marketabil. Jonathan Shalit, cel care se ocupă de imaginea lui Nicola Adams sau Myleene Klass, crede că Emma ar putea să le depășească pe Osaka și Williams la încasări din publicitate și să fie prima sportivă din UK care o să încaseze 150 de milioane de lire sterline, potrivit thesun.co.uk.
Nu am primit atât de multe telefoane de la companii mari, care sunt interesate ca Emma Răducanu să apară în spoturi publicitare, de la primul titlu mondial al lui Lewis Hamilton. Dacă va câștiga US Open, va devenit cea mai importantă figură din sportul englez pentru brandurile mari, toți vor dori să se folosească de imaginea ei”, a spus Tim Crow, un importat consultant în marketing.
Toată lumea este de părere că Emma Răducanu o să devină o adevărată „mină de aur” și că imaginea ei o să valoreze o avere. Mark Borkowski, specialist pe PR în Marea Britanie și unul dintre cei mai cunoscuți din această țară, crede că sportiva o să se poată bucura de sumele amețitoare din tenis doar dacă o să aibă multă constanță. Tot el a îndrăznit că o numească pe Emma Răducanu „billion-dollar girl”.
Totul va depinde și de rezultate, dar premisele sunt extrem de favorabile. E prima sportivă din Marea Britanie – exponentă a generației Z – care obține asemenea performanțe într-un sport atât de popular. Tenisul e iubit peste tot în lume și în jurul lui se învârt sume amețitoare. Dacă va câștiga turnee de Grand Slam, aș pune-o lângă Serena Williams și Steffi Graf ca potențial comercial. Aș îndrăzni să o numeesc „billion-dollar girl” (n.r.fata de un miliard de dolari). Dar pentru asta e nevoie de multă constanță, nu poți să dai o singură lovitură, la un turneu, apoi să dispari”, a explicat Borkowski în The Guardian.