Simona Halep (30 de ani, locul 19 WTA) a impresionat în primele turnee din 2022, iar până la finalul sezonului și-a propus să revină în Top 10 WTA.
Halep a început anul pe locul 20 WTA, ulterior a căzut până pe poziția 27, dar acum s-a întors în primele 20 de jucătoare din ierarhia mondială. Românca va mai urca în clasament după retragerea din tenis a liderului mondial, Ashleigh Barty (25 de ani).
Simo a început anul 2022 cu un trofeu, al 23-lea al carierei. Halep s-a impus în finala Melbourne Summer Set 1, unde a înfruntat-o pe Veronika Kudermetova. Românca nu a stat la discuții în ultimul act și s-a impus după o oră și 15 minute, scor 6-2, 6-3.
Până în acest moment, Simona Halep a încasat 682,280 de dolari din tenis, în anul 2022. Asta înseamnă circa 620.000 de euro, informează site-ul oficial WTA.
La finalul anului 2021, averea Simonei Halep era estimată la 50 de milioane de euro. Banii au fost câștigați din tenis și din afaceri imobiliare, unde Halep este tot mai prezentă.
Din punct de vedere al încasărilor din 2022, Simona Halep ocupă locul 8 în clasamentul WTA. Lider este Iga Swiatek, care în primele trei luni ale anului a generat circa 2,3 milioane de dolari. Deasupra Simonei se mai află Ashleigh Barty (2,2 milioane de dolari), Danielle Collins (1,2 milioane), Maria Sakkari (1,1 milion), Madison Keys (900.000), Barbora Krejcikova (772.000) și Paula Badosa (744.000).
Simona Halep este urmată în clasamentul câștigurilor de Sorana Cîrstea (31 de ani, locul 27 WTA). Sori a încasat 385.000 de dolari în 2022, circa 350.000 de euro, conform site-ului WTA. Cele două românce s-au duelat într-un meci direct în 2022, la Indian Wells. Halep s-a impus, scor 6-1, 6-4.
Până la turneul WTA de la Miami, unde va debuta în turul secund, Simona Halep a disputat 19 meciuri în 2022.
Halep a câștigat 15 meciuri în 2022 și a suferit patru înfrângeri, în proba de simplu.