Fanii dinamovişti vor fi prezenţi în număr mare la Iaşi, locul unde favoriţii lor vor juca ultimul meci din playoff-ul actualei ediţii a Ligii 2.
Partida este una extrem de importantă. Pentru că funcţie de rezultatul ei, dinamoviştii vor ştidacă vor mai putea să aibă emoţii şi pentru deznodământul celeilalt joc, programat la aceeaşi oră la Galaţi.
Iar dacă vor obţine un rezultat mai bun decît cel al moldovenilor, atunci câinii vor putea sărbători promovarea după un singur an petrecut în liga secundă. În caz contrar, Bani & Co vor ajunge la baraj. Acolo unde vor întâlni Chindia, FC Argeş sau UTA. 1500 de suporteri ai roş-albilor vor asista la partida împotriva primei promovate în Superligă, conform informaţiilor Gsp.
Poli Iaşi nu va apela la toţi titularii care au ajutat-o să termine campionatul pe prima poziţie. Grozavu nu se va baza ape Jankov, Katanec, Marchioni, Alin Oman, Harrison, Vojtus, Itu, Mogoș și Telcean. Iar Vaşvari este incert înaintea confruntării programtă dumincă în Copou.
Dinamoviştii vor fi primiţi cu simpatie la Iaşi, în condiţiile în care echipa din Ştefan cel Mare este foarte iubită în această zonă a ţării. Un bilet de intrare pe stadion va costa 10 lei, iar arena va fi cu siguranţă arhiplină, având în vedere că va fi un prilej pentru ieşeni să sărbătorească alături de suporteri revenirea în Superligă.
Este anunţată şi prezenţa preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu la partida în care alb-albaştrii vor fi premiaţi pentru câştigarea ligii secunde. Un DJ va întreţine atmosfera pe stadion la ultima reprezentaţie a lui Poli în „B”.
„Sunt convins că stadionul va fi plin, primim trofeul de câștigători, ne dorim să ieșim cu fruntea sus. Ne bucurăm că toți ochii vor fi ațintiți asupra meciului nostru. E bine, înseamnă că lumea urmărește Iașul! Nu mă interesează cine va mai promova în Liga 1, nu am preferințe”, a fost declaraţia făcută de antrenorul leo grozavu, fost jucător al lui Dinamo în cariera de fotbalist.