Cazul Edi-Gigi, semn ca nu ne mai facem bine!

Alin Buzărin / 14.11.2021, 16:56
Cazul Edi-Gigi, semn ca nu ne mai facem bine!

Renunțarea antrenorului la ”clauza de neimixtiune” e semn că i s-a acrit. Sunt momente în viață în care nu mai contează nimic.

FCSB a emis duminică, la ora 15:45, o ”compunere” în care spune că-i mulțumește antrenorului Edward Iordănescu. Are și de ce! Șapte victorii și un singur egal, rubrica înfrângerilor imaculată. Jocul, într-adevăr, nu foarte spectaculos, dar poate afirma cineva că dacă ar fi fost o sută de călcâie pe minut, punctajul ar fi fost măcar acesta? Sau mai bun?

Fără ”Piața Endependenții”

Edi pleacă pentru că așa trebuie să procedezi când cineva încalcă repetat o înțelegere scrisă. Sau chiar și verbală. În astfel de situații n-ai altceva de făcut decât să pleci. Dacă mai rămâi o singură secundă, e un compromis. Primul, într-adevăr, dar după primul compromis urmează încă unul, apoi altul, apoi celelalte. Toate compromisurile posibile! Rămânând la FCSB, eventual după un episod cu pupături grețoase în ”Piața Endependenții” a lui Nenea Iancu, urmat de niște comunicate la fel de înmuiate în mizerie morală, Iordănescu jr s-ar fi complăcut în acea zeamă infectă în care și-au înmuiat trupurile și sufletele majoritatea antrenorilor care au călcat în ultimii ani în bătătura bazei din Berceni.

Spinarea dreaptă

Plecând necondiționat și renunțând la clauză (o jumătate de milion de euro contează chiar și la cineva cu prezentul și viitorul asigurate, așa cum e el), Iordănescu jr dovedește că în viață se poate rămâne în picioare în orice împrejurare. Că acea coloană vertebrală umană dată de Dumnezeu să fie dreaptă, poate rămâne neîncovoiată doar dacă mintea și inima din imediata ei apropiere anatomică funcționează normal și n-o lasă să se îndoaie. 

Exemplu pentru oricine

Întâmplarea din Berceni e o dovadă că societatea noastră începe să se scuture de acei satrapi omniscienți, care în virtutea dreptului de proprietate, nu dau doi bani pe competență. Avem destui oameni capabili, în multe domenii, dar care nu-și pot întinde brațele dincolo de un perimetru pe care șefii lor l-au îngrădit. Ei pleacă de la acei șefi și, în cele din urmă, pleacă din țară. Nu neapărat din rațiuni financiare, de multe ori în joc e doar ideea de a fi lăsați să-și facă treaba așa cum trebuie.

Prezentul murdar

Ca de obicei în asemenea situații, patronul îl găsește vinovat tot pe cel care pleacă fără să mai facă uz de clauză. Cică Edi ar avea în vedere echipa națională. E posibil să fie așa, după cum e posibil să nu fie. Naționala, din această seară încolo, mai are treabă abia în martie, peste 5 luni. Selecționerul (nou sau tot cel vechi) nu trebuie confirmat în seara aceasta sau mâine, pentru că nu mai e niciun zor. Iar Edi, dacă dorea să facă astfel, avea destul timp la îndemână, se putea agăța mai întâi de clauză, își lua toți banii de la FCSB, apoi semna bine-mersi cu FRF. Nefăcând-o, lăsând baltă jumătatea de milion de euro, a arătat că e în primul rând scârbit de murdăria care-l cuprindea tot mai mult și abia apoi dornic de alte angajamente.

Și viitoul înecăcios

De-aici încolo e limpede că la FCSB pot să vină Guardiola, Klopp și toți antrenorii lumii deodată, că patronul tot se va băga peste ei. Probabil că se va alege o soluție comodă, sau una incomodă care va deveni comodă cu timpul. E însă greu ca suporterii care mai au încă în suflete nostalgia Stelei de altădată și țin cu FCSB să rămână tributari sufletește acestei atmosfere înecăcioase, irespirabile, în care noxele vine numai și numai de la Palat. Oamenii, fanii, și-așa împuținați, vor pleca spre alte orizonturi, mai respirabile, în timp ce patronul va continua să se joace de-a antrenorul care face cinci schimbări la pauză, urmate de o cruce amplă, în decorul său aurit.