Ianis Hagi se află într-un moment bun al carierei. Mijlocașul celor de la Rangers devine un jucător tot mai important pentru echipa lui Steven Gerrard. Evoluțiile sale au atras atenția unor echipe din campionatele puternice ale Europei. Sevilla îl urmărește de mai mult timp pe internaționalul român, dar nu este singura.
Chiar Roma lui Jose Mourinho ar fi interesată de serviciile coordonatorului de joc. Italienii ar fi dispuși să plătească undeva la 20 de milioane de euro pentru Ianis. Fanii scoțieni speră ca acesta să rămână, totuși, ca să ajute Rangers să câștige un nou titlu.
Ianis Hagi este unul din cei mai iubiți fotbaliști de la Rangers. Românul este considerat drept un jucător care poate face diferența. Tehnica sa și viziunea jocului oferă ceva diferit față de ceea ce se găsește acum, în lotul echipei lui Steven Gerrard. Așa că suporterii vor să îl vadă mereu la treabă.
Un fan chiar a dus admirația destul de departe. Acesta a ajuns să îl „hăituiască” pe fotbalist, online. Fanul este determinat să obțină o reacție de la idolul său. Așa că s-a decis să îi trimită câte un mesaj, în fiecare zi, pe Twitter.
Suporterul a anunțat că se va opri, doar atunci când Ianis îl va urmări, la rândul său. Deocamdată fanul nu a avut noroc, dar nici nu are de gând să se oprească. A ajuns deja la 281 de zile de când îi tot trimite mesaje lui Ianis. Poate că fiul Regelui se va îndura și nu va lăsa să treacă anul pând când îi va răspunde acestuia.
Ianis Hagi nu a reușit să își ajute echipa să evite înfrângerea, în ultima partidă. Scoțienii au fost învinși la Praga, de Sparta, iar acum ocupă ultimul loc în Grupa A din Europa League. Steven Gerrard nu a fost deloc mulțumit de ce a văzut, dar Ianis Hagi a fost unul din puținiui remarcați. Românul nu a fost titular, dar când a fost introdus a arătat o formă bună și o poftă de joc. A fost printre cei mai periculoși oameni ai oaspeților, dar Rangers tot a cedat cu 1 la 0.
Perioada în care am stat în izolare a fost una extrem de dificilă din punct de vedere mental. A fost destul de dificil să-mi privesc colegii jucând, fără să am posibilitatea de a-i ajuta. Mă bucur enorm că am revenit alături de Rangers, a spus Ianis Hagi.