România a câştigat ultimul meci disputat în acest an, scor 7-1, cu San Marino, în preliminariile CM 2026. Tricolorii încheie grupa H pe locul 3 şi vor fi nevoiţi să treacă de baraj pentru a ajunge în America.
La finalul meciului, selecționerul Mircea Lucescu a vorbit despre situația echipei naționale și a răspuns criticilor venite în ultima vreme la adresa sa.
”Eu am ţinut prea mult la echipa naţională. Am fost căpitan doar la echipa naţională. Indiferent ce fac ceilalţi, obligaţia şi responsabilitatea mea sunt să fiu aici. Atacurile îi caracterizează pe cei care le lansează, prin lipsa lor de respect. Există o linie care nu trebuie trecută.
Ce am făcut eu în cariera mea nu vor face ei în 2.000 de ani! Şi asta pesemne că doare pe foarte mulţi. Încearcă în toate felurile să găsească ceva, că am vândut meciuri, că am cumpărat meciuri, că am fost cu Securitatea. Nu găsesc nimic pentru pentru că n-am făcut niciodată nimic.
Eu m-am concentrat pe fotbal, pe echipa naţională, pe dezvoltarea fotbalului românesc. Am venit cu tot sufletul. Dacă pot să ajut, ajut. Dacă simt că nu mai pot, plec singur”, a declarat Mircea Lucescu, după meciul cu San Marino.
De asemenea, Andrei Rațiu a precizat că România a făcut o campanie preliminară slabă: ”Sunt fericit că am câştigat cum trebuie, că am lăsat o imagine bună publicului, care a stat în ploaie şi frig. Sunt puţin dezamăgit, puteam mai mult în grupă.
Probabil ne-am trezit prea târziu şi nu am reuşit nici să ajungem la locul 2. Nu ne-am câştigat dreptul la a alege adversara din martie, cine va fi, va fi”.
Vlad Dragomir a descris ce înseamnă succesul lui San Marino: ”E greu, greu din punct de vedere moral, dar suntem conștienti de ce avem de făcut. A fost o victorie doar pentru moral.
Din păcate, nu am reușit ce ne-am propus, dar sunt sigur că am învățat din chestia asta. Sunt sigur că o să ne întărească și o să ne pregătească pentru următorul meci.
Suntem uniți pentru că știm că forța grupului ne poate aduce succes. Știm ce s-a întâmplat, știm că am greșit și învățăm din chestia asta și ne pregătim”, a completat Dragomir.