S-a aflat ce făceau Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea în momentul în care a debutat noul sezon al emisiunii ”Chefi la Cuțite” la Antena 1. Cei trei chefi au avut diverse activități care i-au ținut departe de canapea și televizor, iar sportivii de la CS Voluntari au fost implicați direct.
Renumiții bucătari s-au dat de gol pe rețelele de socializare.
Postările de pe rețelele de socializare i-au dat de gol pe Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu. Niciunul dintre cei trei chefi nu a urmărit primul episod al celui de-al 13-lea sezon al emisiunii culinare la care au fost jurați până anul trecut, când au decis să se nu mai prezinte la filmări.
Chef Sorin Bontea a publicat un clip video în care se vede ce făceau faimoșii bucătari când a debutat noul sezon al emisiunii culinare la Antena 1.
Vezi această postare pe Instagram
Timp de douăsprezece sezoane, Dumitrescu, Bontea și Scărlătescu au impresionat la emisiunea de la Antena 1. Ceva i-a făcut însă să renunțe la show-ul culinar și să își îndrepte atenția către altceva.
Ultimele postări ale chefilor care se judecă cu cei de la Antena 1 demonstrează că fiecare dintre cei trei specialiști s-a aflat în bucătărie în timp ce telespectatorii făceau cunoștință cu noii jurați de la ”Chefi la Cuțite”.
Cătălin Scărlătescu le-a prezentat internauților o rețetă pentru ardei umpluți. Sorin Bontea a gătit și el chilli con carne, în timp ce Florin Dumitrescu a întâmpinat câteva probleme din cauza unei ridichi albe, dar a făcut și pe Zâna Mășeluță, după ce unul dintre cei trei copii ai lui a pierdut un dine de lapte. Spre deosebire de ceilalți chefi, Bontea a fost ajutat de sportivii de la CS Voluntari.
Salutări și o săptămână minunată! Lucrez la un meniu pentru vara asta și mă macină un gând. Ridichea albă, care se mai numește și daikon, ar trebui trecută în meniu ca ridiche albă sau daikon?”, a scris Florin Dumitrescu în dreptul unei imagini pe care a postat-o recent pe contul său de Instagram.
”S-a râs mult, dar s-a și plâns… de la ceapă. Echipele de baschet masculin și de volei feminin de la @c.s.o.voluntari2005 au avut un meci picant! ?️ Iar eu am savurat din plin meciul lor ? Dacă vreți să încercați rețeta de Chilli con carne, o găsiți pe canalul meu de YouTube ?”, a scris la rândul lui Sorin Bontea pe pagina oficială de Instagram.