Când părea că lucrurile s-au așezat între Ilie Năstase și Ioana Simion, bruneta a reușit să îl scoată din minți pe fostul lider ATP. Soția marelui tenismen a împlinit, în urmă cu câteva zile, vârsta de 46 de ani. Nick Rădoi a profitat de această ocazie pentru a-i transmite un mesaj fostei sale iubite. Bărbatul a ales să îi scrie pe una dintre cele mai utilizate rețele de socializare, și nu în privat. Iar asta l-a enervat la culme pe marele campion.
Înainte să se mărite cu Ilie Năstase, Ioana Simion a avut o relație de câteva luni cu celebrul milionar Nick Rădoi. Asta se întâmpla cu aproape patru ani în urmă. Ulterior, focoasa brunetă l-a cucerit pe Ilie Năstase, cu care a și ajuns în fața ofițerului stării civile. Însă trecutul încă îi dă târcoale femeii din Constanța, căci celebrul afacerist, stabilit în America, o caută frecvent pe rețelele de socializare.
Nick Rădoi nu ratează nici o ocazie să își arate afecțiunea față de soția lui Ilie Năstase. Anul trecut, el i-a comentat Ioanei la o poză în care bruneta apare alături de o mașină Lamborghini. Nick Rădoi a scris în dreptul fotografiei “numărul 1”. Mesajul a fost observat inclusiv de Năstase, care i-a dat imediat replica rivalului său. Mai exact, i-a adresat cuvinte jignitoare.
Cel mai probabil, fostul jucător de tenis s-a gândit că astfel va reușit să îl oprească pe afacerist. Evident că Nick a fost deranjat de “înjurătura” lui Nasty, dar nu a renunțat la a-i scrie celei care i-a fost cândva iubită.
În ziua în care Ioana Năstase a mai adăugat un trandafir în buchetul vieții, bărbatul stabilit peste hotare a căutat-o din nou pe soția lui Năstase. De data aceasta, el i-a scris ”La mulți ani, prietena mea!”. Răspunsul soției lui Ilie Năstase nu a întârziat să apară.
Mulțumesc mult!”, a fost reacția Ioanei Simion.
Rădoi a explicat, într-un interviu, că a căutat-o pe Ioana Năstase și la începutul acestui an. Mai precis, de Sfântul Ion. Scopul era același, să o felicite de ziua ei.
De Sfântul Ion, eu am sunat-o să-i fac o urare de ziua ei. Așa obișnuim să ne salutăm noi de când ne-am despărțit. Și eu cred că din cauza mea s-a ajuns la ceartă și violență între ei. Ilie are probleme cu trecutul Ioanei. Sunt convins că Năstase a început să vorbească de trecutul Ioanei.
Trecutul nu are valoare. Ilie trebuie să înțeleagă că, la vârsta noastră, nu putem să ne găsim pe cineva care nu are un trecut.”, a dezvăluit Nick Rădoi, într-o intervenție la Antena Stars.