Dan Petrescu și CFR Cluj par să se potrivească la perfecție. Antrenorul a declarat de mai multe ori că se va întoarce în Gruia, echipa la care a cunoscut unele din cele mai mari satisfacții. Nici el nu se aștepta, însă, ca revenirea să se producă la fel de repede.
Antrenorul n-a ezitat, a acceptat oferta și s-a pus repede pe treabă. Are ca obiectiv al 5-lea titlu consecutiv, la CFR Cluj. Campionii se pot felicita că l-au readus pe Dan Petrescu. Dacă mai așteptau, mai mult ca sigur antrenorul n-ar mai fi fost disponibil.
Impresarul Victor Becali i-a felicitat pe cei de la CFR Cluj, pentru lovitura dată. „Transferul” lui Dan Petrescu este cea mai importantă mutare a campionilor. Aceștia s-au mișcat repede, așa că șocul plecării lui Marius Șumudică nu a fost resimțit.
Nu m-a surprins că Petrescu a acceptat să revină la CFR Cluj, cunoaşte echipa, chiar dacă au mai fost făcute nişte schimbări. Petrescu a avut alte oferte, dar pe care nu le-a acceptat, nu neapărat din punct de vedere financiar. A avut oferte, sigur că a avut, a declarat impresarul, la Telekom
Victor Becali a recunsocut că antrenorul de abia aștepta să se întoarcă la muncă.
Este obsedat de muncă, rar am văzut așa ceva. El nu poate sta fără să antrenze, nici în vacanță nu stă liniștit, tot la muncă se gândește. I se pare că stă prea mult, vrea să fie lângă echipă, a explicat Becali
CFR Cluj este gata să facă investiții serioase, pentru a-i asigura lui Dan Petrescu tot ce are nevoie ca să facă performanță. La fel ca și în precedentul mandat, antrenorul va fi răsplătit în caz că va reuși să atingă obiectivele importante cerute de club.
El este adeptul bonusurilor mari de performanță, mereu a cerut să fie incluse în contract. Nu știu ce salariu are, dar nu asta îl motivează pe Dan Petrescu. De aceea solicită bonusuri importante pentru performanțe, pentru că așa se stimulează și el, a declarat impresarul
Dan Petrescu este de patru ori campion al României cu Unirea Urziceni şi CFR Cluj. El a cucerit titlul în Liga 1 cu CFR Cluj în 2017/2018, 2018/2019 şi 2019/2020, iar acum se pregătește de un nou sezon plin de trofee