România va merge, vară viitoare, la EURO 2024, primul turneu final la care mergem după o absență de opt ani. În Franța, la EURO 2016, jucam ultima oară un turneu major.
Ianis Hagi a dat golul victoriei în meciul ce ne-a calificat la european cu o etapă înainte de finalul preliminariilor. Jucătorul de la Alaves a fost lăudat de presa din Spania.
Jurnaliștii de la AS au amintit de calificarea echipei naționale a României la Cupa Mondială din 1994, după meciul de la Cardiff, făcând legătura între golul lui Gheorghe Hagi de atunci și golul lui Ianis Hagi de acum.
Aceștia au spus că meciul cu Țara Galilor a deschis cea mai glorioasă perioadă din istoria României, care a fost la un pas de semifinală la turneul din SUA, sugerând că istoria se poate repeta în Italia.
„La 30 de ani de la reușita tatălui său, Ianis Hagi a adus o victorie importantă. Pe 17 noiembrie 1993, tatăl său, Gică Hagi, a marcat în victoria României împotriva Țării Galilor, scor 2-1, care le-a oferit calificarea la Campionatul Mondial din 1994, poate cel mai bun turneu din istoria naționalei României”, au scris jurnaliștii de la AS.
Gheorghe Hagi nu a rămas indiferent față de calificarea României și reușita fiului său. El spune că este fericit pentru că această generație merită să meargă la turneul final din vară.
„Copiii merită totul! Ei să vorbească, ei au făcut asta! Fotbaliștii României, staff-ul României… Ei merită toate felicitările, vorbiți cu ei, lăudați-i pe ei!
E momentul lor. Bravo lor! Vă mulțumesc pentru felicitările pentru Ianis. Doamne ajută! Hai, România!”, a spus Gică Hagi pentru ProSport.