Corvinul Hunedoara a învins-o pe Oțelul la loviturile de departajare și a reușit o performanță la care până mai ieri abia dacă îndrăznea să viseze: cucerirea Cupei României. Acum nu le rămâne decât să aștepte verdictul celor de la UEFA în privința licenței pentru cupele europene.
Dacă le va fi acordată, hunedorenii vor evolua în preliminariile Europa League. Echipe importante precum Omonia sau Pafos din Cipru, Dinamo Zagreb sau Rijeka din Croația, respectiv Panathinaikos sau Aris din Grecia se numără printre posibilele adversare.
Întrucât nu a reușit să câștige Cupa, Oțelul trebuie să treacă prin emoțiile a două jocuri de baraj. Prima adversară va fi U Cluj, apoi ocupanta poziției a treia din playoff, care va fi ori Universitatea, ori CFR Cluj, în funcție de rezultatele din ultima rundă.
Gălățenii și-ar fi asigurat, printr-un succes la Sibiu, locul în preliminariile Europa League, semifinala barajului nu ar mai fi avut loc. Cu atât mai mare dezamăgirea pentru Dorinel Munteanu.
„Consider că câștigătoarea a fost meritată, noi nu am știut să gestionăm cele două momente în care am condus. Este o seară tristă pentru mine, pentru Galați. Această finală trebuie să ne întărească și să vedem ce ne așteaptă în viitor.
Îmi pare rău pentru toți suporterii și suntem responsabili. Am avut mare încredere în cei 5 jucători care au executat, îmi asum această înfrângere. Nu a fost vreo presiune, nu am simțit. Eram conștienți că va fi un meci greu. Corvinul a câștigat meritat.
Am ținut și țin foarte mult la această echipă, la toți jucătorii, asta e situația. Nu am nervii așa de puternici ca să îi văd cum pierd. Este de datoria mea să-mi motivez jucătorii. Nu este prima nici ultima finală care se pierde. Trebuie să vedem ce o să obținem din barajul care o să urmeze. Mi-am dorit să câștigăm, inclusiv jucătorii. Nu a fost să fie seara noastră”, a spus tehnicianul la flash-interviul de după meci.
Din postura de câștigătoarea a Cupei României, Corvinul și-a asigurat cel puțin patru meciuri în cupele europene. O eventuală eliminare din Europa ar duce-o automat în turul doi preliminar al Conference League.
Florin Maxim a dezvăluit secretul din spatele acestui succes, comparându-și echipa cu Real Madrid: „Uitați-vă la ei cum suferă, dar în final tot câștigă. Cred că tot din acest motiv am câștigat și noi, pentru că jucătorii noștri au echilibru și susținere și cred că pot întoarce scorul în orice moment”.