George Burcea a făcut o mișcare interesantă, la scurt timp după ce fosta sa parteneră, Andreea Bălan, a spus că este pregătită să ajungă din nou în fața altarului, îmbrăcată în rochie de mireasă.
Fostul soț al celebrei cântărețe i-a luat pe toți prin surprindere cu anunțul făcut.
George Burcea a făcut o serie de declarații controversate, după ce mama copiilor săi și-a exprimat dorința de a face următorul pas în relația ei cu Victor Cornea, și anume, mult așteptata nuntă.
Actorul român, care a interpretat rolul majordomului Lurch în serialul „Wednesday”, a acceptat să se alăture unui proiect interesant, dar va fi nevoit să abandoneze filmările pentru producția care s-a bucurat de un succes nebun pe platforma Netflix.
George Burcea îi va da viață domnitorului Alexandru Ioan Cuza într-o producție grandioasă. Acesta este, de altfel, cel mai improtant rol pe care el l-a primit vreodată, conform presei centrale.
Sunt extrem de emoționat și onorat să vă anunț că mă veți vedea în curând pe marile ecrane portretizându-l pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza, părintele fondator al României moderne.
”Emoțiile sunt și mai mari, întrucât până acum, singurul român care l-a interpretat pe domnitor într-un film de lung metraj a fost Florin Piersic în anul 1979. După 45 de ani, șansa de a readuce în cinematografe un personaj atât de important pentru toți românii îmi revine și nu pot decât să mă bucur și să vă promit că îmi voi pune tot sufletul în acest proiect.”, a scris George Burcea, pe pagina sa de Instagram.
Anunțul că George Burcea a acceptat cel mai important rol din cariera sa vine la scurt timp după ce s-a aflat că el nu va mai juca în serialul fenomen „Wednesday”, care va reveni în curând cu sezonul 2.
Din motive personale și manageriale, am decis să nu mai fac parte din proiectul Wednesday, sezonul 2.”, se arată în anunțul făcut de fostul soț al Andreei Bălan.
Artista care l-a făcut tată pe George Burcea are planuri mari alături de actualul ei iubit. Ea a spus într-o declarație acordată recent că este pregătită să îmbrace rochia de mireasă și că este foarte important să facă acest lucru, mai ales pentru fetițele ei. Blondina a subliniat că își dorește ca fericitul eveniment să fie unul foarte restrâns.
Pe o plajă, la mare. Mai departe să fie. Doar pe cei apropiați i-aș vrea (nr. la nuntă). Aș vrea foarte restrâns pentru că cealaltă a fost foarte zgomotoasă. Eram în altă perioadă atunci. Acum aș face ceva doar pentru sufletul meu, cu apropiații.”, a punctat Andreea Bălan, în cadrul emisiunii ”Vacanță de vedetă”.