Ce știe Bernd Storck, noul antrenor al lui Sepsi, despre România.
La primul meci pe banca lui Sepsi, Storck a învins-o pe Dinamo, 2-1, în etapa a 18-a din Superliga.
Bernd Storck susține că știe despre Transilvania, dar și despre legenda lui Dracula. Totodată, tehnicianul neamț s-a declarat impresionat de pădurile de care dispune țara noastră.
„Prima impresie despre România este foarte pozitivă. Am văzut în week-end, în ultimele zile, multe meciuri din diverse orașe. Este un fotbal bun, un fotbal tehnic. Este un nivel bun, e mult de muncă, dar sperăm să fim la un nivel bun în viitor.
De asemenea, vreau să adresez felicitări echipei naționale a României pentru calificarea la Euro 2024, din Germania.
E foarte, foarte frig (n.r. râde). Am venit de la București și am văzut mult lemn, multe păduri. Mi-a plăcut și Sfântu Gheorghe, am o primă impresie pozitivă.
Știu că București este principalul oraș al României. Știam de Transilvania, de Dracula, un personaj faimos (n.r. râde). Foarte faimos! Copiii vor dori să vadă tot ceea ce este legat de legenda lui.
Da, este o țară frumoasă. Și încă un detaliu. Iarna, aveți o grămadă de posibilități de a merge la ski, este foarte frumos”, a declarat Bernd Storck, pentru GSP.