Ce suspectează Craiova? Rotaru a plătit o sumă importantă pentru un control anti-doping amănunțit al jucătorilor FCSB!

Marian Cărăvan / 05.04.2021, 13:22
Ce suspectează Craiova? Rotaru a plătit o sumă importantă pentru un control anti-doping amănunțit al jucătorilor FCSB!

La cererea Universității Craiova, după derby-ul cu FCSB (scor 0-0), Agenția Națională Anti-Doping a efectuat un control doping. Oltenii nu sunt singurii care au cerut astfel de controale pentru fotbaliștii lui Becali. Președintele ANAD a dezvăluit suma importantă plătită de Rotaru.

Ce suspectează Craiova? Cât a plătit Mihai Rotaru pentru controlul anti-doping amănunțit

FCSB și Universitatea Craiova au remizat duminică seara, la Giurgiu, scor 0-0, în derby-ul etapei a 29-a. După meci, ANAD a testat câte trei jucători de la fiecare echipă, la solicitarea grupării din Bănie. Președintele ANAD, Cristi Balaj a explicat că Universittaea Craiova a cerut un control complet, ceea ce înseamnă pe lângă testele de urină, și cele de sânge. Mihai Rotaru a plătit o sumă importantă pentru un control anti-doping amănunțit al jucătorilor de la FCSB.

A existat la acest meci controlul anti-doping. Reprezentanţii ANAD au ajuns cu cinci minute înainte. Au luat de la câte trei jucători probe de urină şi sânge. Se plătesc mai mult. A venit şi ofiţerul pentru testul de sânge”, a declarat Cristi Balaj.

Conform președintelui ANAD, analizele pentru urină costă 1.611 lei de jucător. În condițiile în care Craiova a solicitat un control amănunțit, suma a crescut considerabil. Astfel s-a ajuns la suma de 4.850 de lei pentru un jucător. În total, 6.000 de euro cei șase jucători testați.

Ce suspectează Craiova? Cristi Balaj a explicat ce s-ar putea descoperi în urma analizelor de sânge.

Nu țin minte ca o altă echipă să fi cerut şi analize de sânge. Bineînțeles, se pot găsi în sânge mai multe. Hormoni de creştere… Şi mai pot apărea altele”, a mai spus Cristi Balaj pentru Telekom Sport.

Caseta tehnică FCSB – U Craiova 0-0

FCSB: Vlad – Ov. Popescu (Creţu ’46), Miron, I. Cristea, Radunovici (Panţîru ’46) – Olaru, Şut (Simion ’89), Oaidă (Vînă ’46) – Moruţan, Fl. Tănase, Oct. Popescu (Istrate ’68). Antrenor Anton Petrea;

CSU CRAIOVA: Pigliacelli – Vlădoiu, Papp (Bălaşa ’70), M. Constantin, Vătăjelu – Mateiu, Nistor – Camara (Căpăţână ’86), Cicâldău (Bic ’86), Baiaram (Koljici ’79) – A. Ivan. Antronor Marinos Ouzounidis.

Cartonaşe galbene: Cristea ’15, Petrea (antrenor) ’48, Neubert (preparator fizic) ’52 / Mateiu ’24, Camara ’42, Nistor ’44 Vătăjelu ’65.

Arbitri: Adrian Cojocaru – Vladimir Urzică şi Mihai Marica – Sorin Costreie;

Observator de arbitri: Irina Mirț.

Universitatea Craiova a ratat un penalty, prin Alexandru Cicâldău, în minutul 61.