Ce țeapă! Balon de săpun la Newcastle? Toți se așteptau la o injecție de capital, dar prințul a luat o decizie surprinzătoare

Moldoveanu Camelia / 17.10.2021, 14:59
Ce țeapă! Balon de săpun la Newcastle? Toți se așteptau la o injecție de capital, dar prințul a luat o decizie surprinzătoare

Newcastle, echipa care a făcut marile cluburi din Europa să se teamă după ce a fost preluată de prințul Arabiei Saudite, pare a fi o glumă. Se credea că o sa fie clubul cu cele mai mari investiții, însă bugetul alocat pentru perioada de mercato din iarnă este cu mult sub limita admisă de Premier League.

Prințul Arabiei Saudite le-a dat „mărunțiș” celor de la Newcastle

Echipele din Europa, dar mai ales din Premier League, s-au cutremurat atunci când Mohamed bin Salman a preluat Newcastle. Toată lumea s-a gândit că Manchester City și PSG o să devină neinteresante pe lângă ce o să se petreacă la echipa lui MBM.

Se pare că șeicii de la Newcastle nu vor să-i ajungă din urmă sau săi- depășească prea curând pe Mansour sau Nasser Al-Khelaifi. Cu toate că Premier League permite ca în perioada de mercato din iarnă cluburile să cheltuie maxim 200 de milioane de euro, Mohamed bin Salman a decis să aloce doar 60 de milioane. Potrivit The Telegraph, șeicii din conducerea echipei au luat această decizie deoarece nu vor să se pripească și preferă să mizeze pe proiecte pe termen lung.

În acest moment Newcastle se află în pericol de a retrograda. Echipa preluată de Mohamed bin Salman a remizat în 3 meciuri și a pierdut 7 din cele disputate până acum. Însă, cea mai grea misiune nu o să fie găsirea unor fotbaliști buni, ci aducerea unui antrenor care să dirijeze echipa pe calea succesului.

Oferta fantastică pregătită pentru Zidane. Francezul nu are cum să refuze

Primul nume vehiculat a fost cel al lui Antonio Conte. Acesta este liber de contract, iar italianul este cunoscut pentru faptul că este un antrenor care cucerește trofee. De aceea, se părea o alăturare naturală. Jurnaliștii englezi chiar au speculat că cele două părți ar fi negociat, dar italianul nu a dorit să accepte. Conte ar dori o echipă care poate lupta la titlu mai repede, în timp ce la Newcastle va începe un proces lung, chiar și în ciuda unor investiții masive.

Ca să îl convingă pe Zizou să se apuce de munca de reconstrucție, la Newcastle, Mohamed bin Salman a pregătit un salariu astronomic pentru antrenor. Zidane ar câștiga 50 de milioane de euro pe an, ar deveni cel mai bine plătit antrenor din lume. În plus, ar primi garanții că va avea timp să construiască un lot competitiv, cu care să se bată la titlu, în câțiva ani.

Nu trebuie să vă așteptați acum la minuni, este un proces pe termen lung. Avem de respectat reguli, trebuie să căutăm atent cei mai buni oameni pentru proiect. Nu putem doar să aruncăm cu bani și să rezolvăm probleme. Dar da, vrem titlul, în viitor.”, a declarat Amanda Staveley, cea care a intermediat tranzacția.

Citește pe playsport.ro cine este Mohammed bin Salman, noul patron al lui Newcastle. Prințul Arabiei Saudite a îngrijorat Marea Britanie cu acuzațiile care i se aduc.