CFR Cluj a bătut palma Marius Șumudică, în cele din urmă: „Gata, mă duc la treabă”

PLAYSPORT 14.08.2026, 13:09
CFR Cluj a bătut palma Marius Șumudică, în cele din urmă: „Gata, mă duc la treabă”

Marius Şumudică (55 de ani) este noul antrenor al lui CFR Cluj.

Antrenorul a anunţat că, în cele din urmă, a bătut palma cu conducerea clubului din Ardeal şi va prelua banca tehnică. Cele două părţi au negociat mai multe zile la rând, însă în primă fază Şumudică a refuzat oferta din Gruia.

Totuşi, Şumudică s-a răzgândit după o nouă discuţie cu Marian Copilu, preşedintele clubului, şi a acceptat să preia echipa pe care a mai antrenat-o în sezonul 2021/2022.

„E gata, m-am înţeles, am semnat până în vară! M-au sunat, am vorbit cu Marian Copilu. Mi-au expus proiectul. Am căzut de acord că e momentul să reîncep treaba. Am semnat până la anul în vară. Contractul e până la vară. La vară discutăm. Vedem ce se întâmplă în acest an. Îmi era dor să revin în iarbă, îmi place. Mă duc la treabă!

Dimineaţă m-au sunat, am stat de vorbă, am ajuns la un numitor comun şi speră să ajung cât mai repede. Azi nu am timp să ajung la antrenament. Mâine ne deplasăm la Arad pentru meciul cu Corvinul. E foarte greu. Nu cunosc jucătorii, dar m-au convins şi s-au purtat ok, iar din punctul ăsta de vedere contează enorm. În momentul de faţă, CFR are nevoie de Şumudică, cum şi Şumudică are nevoie de CFR. Anul ăsta sper să o scoatem la capăt şi să ne clasăm cât mai sus în clasament.

Cred că CFR are nevoie de Şumudică şi invers. Îmi place să lucrez. E unul dintre cele mai titrate cluburi de la noi din ţară în ultimii 10-20 de ani şi nu îmi place să fug de responsabilitate. Oamenii ăştia au nevoie de un antrenor care să pună umărul. Sper să fi făcut alegerea corectă atât ei, cât şi eu, şi să avem rezultatele scontate”, a declarat Marius Şumudică, la Fanatik

Marius Şumudică avea victorii pe linie la CFR Cluj în campionat, şapte, când a fost îndepărtat de la CFR Cluj după ce echipa a fost eliminată de Young Boys Berna din preliminariile Champions League şi de Steaua Roşie Belgrad din preliminariile Europa League.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622