CFR Cluj a obținut o nouă victorie și menține avansul față de FCSB. A fost un succes obținut în stilul lui Dan Petrescu. Deși nu au impresionat campionii au făcut suficient pentru a obține punctele. Reușita lui Costache, doar a doua în acest sezon, a fost suficientă pentru al 7-lea succes consecutiv al campionilor.
CFR-ul nici nu a primit gol în aceste partide, lucru care l-a încântat cel mai tare pe Dan Petrescu.
Deși campionii s-au chinuit pentru un succes cu 1 la 0, Dan Petrescu s-a declarat extrem de fericit. Antrenorul a ținut să îi felicite pe fotbaliștii săi.
Știam că va fi greu, după trei zile. Eram conștient că vom suferi, cu o echipă grea, care a fost mai periculoasă pe contre. Importantă era victoria. Am și zis că va fi 1 la 0, din fază fixă. Nu știam cine bate, dar eram sigur de scor. Parcă nici în Europa nu au avut adversarii atâtea ocazii.
I-am pupat în cabine pe toți, ei vroiau mai mult, fanii vroiau și ei, dar eu ca antrenor știam ce este nevoie. Îi felicit pe băieți, sunt niște eroi, cred că este cel mai bun parcurs al CFR-ului din istorie, în campionat, a declarat Dan Petrescu, la conferința de presă.
Este important că și atunci când nu jucăm bine, câștigăm. Ei s-au apărat foarte bine, în prima repriză au avut mai multe ocazii, dar apoi ne-am impus. La noi vedeta este echipa, asta am învățat până acum. Suntem mereu împreună pe teren, cred că ăsta este secretul nostru. Poate nu suntem prieteni cu toți, în afara terenului, dar la meci știm ce avem de făcut, a comentat și autorul golului, Cristi Costache
Dan Petrescu vrea să continue seria meciurilor fără gol primit cât mai mult timp cu putință. Antrenorul este fericit că echipa lui a început să devină ermetică în apărare. Dar acum vine o deplasare la Farul lui Hagi.
Urmează un meci greu, la Constanța, unde am suferit mereu, am avut meciuri intense. Farul, acasă, a pierdut doar cu FCSB, când erau cazuri de covid. Gică va juca pe atac, ne va presa, noi suntem obosiți, o să fie greu.
Îmi place că nu luăm gol, echipa arată cum vroiam eu la început. Ar fi un record dacă o ținem așa, dar va fi greu să nu luăm gol la Farul, avertizează Dan Petrescu