CFR Cluj a realizat un nou transfer. A fost dorit de mai multe formații din Liga 1, însă a ales să evolueze în Gruia

Gabriel-Alexandru Ioniță / 10.06.2021, 16:46
CFR Cluj a realizat un nou transfer. A fost dorit de mai multe formații din Liga 1, însă a ales să evolueze în Gruia

CFR Cluj a realizat un nou transfer. Oficialii campioanei ultimilor patru ani din Liga 1 fac eforturi pentru a-i crea lui Marius Șumudică toate condițiile pentru atacarea unui nou titlu. Antrenorul de 50 de ani a semnat cu echipa din Gruia după ce a fost la un pas de a se înțelege cu Gigi Becali.

El are un obiectiv extrem de îndrăzneț la Cluj. După ce echipa clujeană s-a calificat în ultimele două sezoane în grupele Europa League, iar o dată chiar a mers și în fazele eliminatorii, acum pretențiile conducătorilor au crescut. Aceștia i-au stabilit lui Șumudică nici mai mult nici mai puțin decât calificarea în grupele UEFA Champions League.

CFR Cluj a realizat un nou transfer

Și oficialii clubului alb-vișiniu s-au pus pe treabă pentru a se asigura că acest obiectiv nu va rămâne doar un vis. CFR Cluj a făcut deja două transferuri importante. Campioana a adus căpitanii a două echipe care sezonul trecut au jucat în playoff-ul Ligii 1, Rachid Bouhenna de la Sepsi, respectiv Jonathan Rodriguez de la Botoșani. Ambii sunt jucători extrem de experimentați, care au avut evoluții apreciate în România.

CFR-ul dorește totodată să își asigure și viitorul. Clujenii au transferat un jucător de perspectivă, care a făcut un sezon foarte bun în Liga 2. Daniel Paraschiv, fostul fotbalist de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, a semnat cu campioana din postura de jucător liber de contract, anunță Gazeta Sporturilor.

Daniel Paraschiv, sezon foarte bun la Viitorul Pandurii Târgu Jiu

În vârstă de 22 de ani, Paraschiv a avut un sezon foarte bun la echipa gorjeană. El a jucat 23 de meciuri în Liga 2 sezonul trecut și a reușit să marcheze nouă goluri pentru formația pregătită în cea mai mare parte a sezonului de Flavius Stoican.

De asemenea, Daniel Paraschiv a fost determinant și în parcursul de senzație al echipei din Târgu Jiu în Cupa României. Viitorul Pandurii a ajuns până în semifinalele competiției. Acolo a pierdut în fața Universității Craiova, echipa care ulterior a și câștigat trofeul.

Daniel Paraschiv a fost determinant pentru Viitorul Pandurii în sezonul trecut de Liga 2
Daniel Paraschiv a fost determinant pentru Viitorul Pandurii în sezonul trecut de Liga 2

A fost dorit de mai multe formații din Liga 1, însă a ales să evolueze în Gruia

Evoluțiile sale foarte bune au atras interesul mai multor cluburi din Liga 1. Paraschiv a mai fost dorit și de Sepsi, dar și de nou-promovata FC U Craiova. În cele din urmă, atacantul a ales să meargă la campioana României. Și nu este foarte greu de înțeles de ce a luat această decizie.

Daniel Paraschiv a fost apreciat chiar și de adversarii de competiție pentru sezonul foarte bun pe care l-a făcut. Gabriel Manu a pregătit stagiunea trecută pe Metaloglobus. El a vorbit despre jucătorii care l-au impresionat cel mai mult, iar noul fotbalist al CFR-ului a fost unul dintre remarcați.

Mă pot gândi la Andrei Dragu, de la Viitorul Târgu Jiu, care înțeleg că a și semnat în Liga 1, cu FC Botoșani. Mai e și Daniel Paraschiv, tot de la Viitorul Pandurii. Mai e un copil, Robert Sălceanu de la Dunărea Călărași, un fundaș stânga născut în 2004. Are marea majoritate a meciurilor jucate la Dunărea Călărași în acest sezon”, a spus Manu sursei citate.