CFR Cluj, gata să lovească pe piața transferurilor în plină luptă pentru titlu. Postul pe care Petrescu a cerut de urgență un jucător

Ioan Valentin Oprea 07.03.2023, 12:57
CFR Cluj, gata să lovească pe piața transferurilor în plină luptă pentru titlu. Postul pe care Petrescu a cerut de urgență un jucător

Campioana CFR s-a împotmolit în ultima etapă din Superligă, iar Dan Petrescu caută de urgenţă variante pentru zona ofensivă.

Conducerea clubului de la poalele Feleacului încearcă să întărească, pe repede înainte, atacul, înainte de startul play-off-ului. După plecarea lui Malele, „Super Dan” a pus presiune pe Neluţu Varga să bage mâna în buzunar şi să înregimenteze cel puţin un vârf.

Preşedintele alb-vişiniilor, Cristi Balaj, recunoaşte că elevii lui Petrescu au suferit în atac, în deplasarea de pe terenul celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe. Fostul arbitru international a dezvăluit, de asemenea, că şefii CFR-ului se află deja în discuţii avansate cu trei jucători.

“Avem trei jucători de care suntem interesați. Purtăm discuții şi rămâne de văzut pe cine aducem în cele din urmă, pentru că soluțiile sunt puține în acest moment. Sunt soluții puține în planul ofensiv pentru că a plecat Malele”, a declarat Balaj, la emisiunea Fanatik Superliga, moderată de Horia Ivanovici.

CFR negociază cu Jo

Unul dintre fotbaliştii vizaţi de clujeni este brazilianul Joao Alves da Assis Silva, cunoscut mai ales sub numele prescurtat de Jo. Ajuns deja la vârsta de 35 de ani, acesta şi-a trecut nume mari în CV, evoluând la cel mai înalt nivel, în Premier League, pentru Manchester United şi Everton. Cunoscutul vârf a strâns, totodată, şi 20 de selecţii în tricoul naţionalei Braziliei.

„Va face parte din cei trei. Sunt discuții, negocieri, vizite medicale, teste. În funcție de discuții vor veni la Cluj. Nu înseamnă că dacă ne-am înțeles la negocieri, se și semnează, pentru că urmează teste”, a specificat Balaj.

Deşi Jo e trecut deja de prima tinereţe, Cristi Balaj e ferm convins că sud-americanul le poate fi de ajutor clujenilor pe finalul partidelor. “Păi, Cipri Deac sau Hoban la 40, de ei ce mai zicem? Ieri am avut nevoie pentru ultimele 30 de minute”, a explicat fostul central.

Balaj, dezamăgit de egalul cu Sepsi

Balaj nu şi-a putut ascunde dezamăgirea după rezultatul final afişat pe tabela de marcaj a noului stadion de la Sfântu Gheorghe. Căpitanul Camora şi ceilalţi coechipieri ai săi au ratat şansa de a profita de paşii greşiţi făcuţi de rivalele din lupta pentru titlu, Farul Constanţa şi FCSB, iar Balaj dă vina pe lipsa soluţiilor de pe banca de rezerve.

„O singură variantă am avut aseară, victoria. Știam că va fi un meci greu. Am suferit comparativ cu alte meciuri la capitolul soluții pe banca de rezerve. Pentru că Bîrligea a revenit, a început alergările, dar nu era pentru meci. Maglica, suspendat. Malele, plecat. Pe plan ofensiv nu am avut soluții foarte multe”, şi-a încheiat discursul Balaj.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622