CFR Cluj și Rapid au remizat, luni, scor 1-1, în etapa a patra din play-off-ul Superligii.
Leo Bolgado (7) şi Matias Kait (52) au marcat golurile meciului din Gruia.
Kristensen a ratat pe final, în minutul 89, o ocazie mare de gol pentru a aduce victoria giuleștenilor.
Kait a fost faultat în careul clujenilor, în minutul 70, arbitrul Florin Andrei dându-i însă al doilea cartonaş galben, pentru simulare. A intervenit VAR, care a analizat un posibil penalty pentru oaspeţi şi, după aproape cinci minute de aşteptare, s-a dat decizia: un ofsaid în prealabil la Dobre, Kait nu a simulat, iar jocul s-a reluat fără impact pe tabelă.
După joc, Marius Șumudică, antrenorul Rapidului, a reacționat și a vorbit despre faptul că echipa sa nu va face jocuri pentru alte echipe în lupta pentru titlu.
„E un punct meritat, le doresc baftă celor de la CFR în continuare. Vreau să scot în evidenţă lucrul acesta, jucăm numai pentru culorile alb-vişinii şi pentru Rapid, nu facem jocurile nimănui. Câştigăm pentru noi, pentru suporterii noştri.
Avem nevoie de victorie la fiecare joc, o victorie ne duce pe locul 4. Vom vedea ce se va întâmpla.
Azi am rezistat cu brio, am terminat jocul cu patru jucători sub vârstă în teren. Rapidul are viitor”, a declarat Marius Şumudică, la Prima Sport.