CFR Cluj a remizat cu UTA Arad, scor 1-1, într-o partidă a etapei a 10-a din Superliga României. Au marcat Biliboc ’60 pentru CFR şi Coco ’50 (autogol) pentru UTA.
La vicecampioana României au debutat și cele două vedete aduse în perioada recentă: fundașul Kurt Zouma și atacantul Islam Slimani.
Astfel, în urma acestui rezultat, CFR a acumat 8 puncte şi ocupă locul 11, iar UTA se află pe 7, cu 15 puncte.
„Avem din 5 meciuri 4 pe care nu le pierdem, iar azi cred că am fi putut obţine mai mult. Deschidem scorul, avem încă două oportunităţi de a marca, iar pe contraatac, o greşeală colectivă ne costă şi primim gol.
E un punct câştigat contra vicecampioanei. Neapărat trebuie să legăm victorii. Muncim, facem lucruri bune, dar parcă ne lipseşte ceva. Uneori arătăm ca o echipă mică, ne este teamă de ceva. Cred că e vina mea că am spus la un moment dat că mi-ar plăcea să avem egaluri până la final, dar să mă ierte Dumnezeu, aş vrea şi victorii.
Nu ştiu dacă au devenit mai pretenţioşi sau poate îşi doresc mai mult, dar le-am spus că nu putem avea totul dintr-o dată. Faptul că avem 10 meciuri jucate şi o singură înfrângere este un lucru bun. Cu Csíkszereda trebuie să facem tot posibilul să câştigăm. E un campionat surprinzător, nu mă aşteptam în vecii vecilor să fie clasamentul aşa.
Sunt echipe care au câştigat puncte contra unor formaţii bune, iar noi ne numărăm printre ele, într-o mică măsură. Acum mă gândesc ce vom face pentru a menţine acelaşi ecart. Până în momentul de faţă avem un procentaj bun şi încercăm să muncim”, a decalrat Adi Mihalcea, după meci.