CFR-FCSB, departe-aproape

Marius Mitran 07.02.2022, 11:35
CFR-FCSB, departe-aproape

Opt puncte arată clasamentul, atât, între CFR și FCSB. 60 pentru clujeni, 52 pentru vicecampioni. De fapt, de drept și în cea mai coerentă realitate, sunt doar patru. Dacă împărțirea la doi, care operează la intrarea în play-off, le găsește pe cele două care vor titlul la același ecart, atunci putem merge mai departe cu verdictul: cele opt (patru) puncte înseamnă că fiecare echipă depinde doar de ea însăși! Aceasta e fotografia reală a distanței dintre campionii ultimelor patru ediții și cei care au pierdut titlul în ultimele șase.

Consecință directă a celor 17 etape fără înfrângere pentru FCSB, dintre care în 13 au venit victorii, avansul clujenilor, văzuți de mulți deja campioni încă din toamnă, ca de fiecare dată în ultimii patru ani, a adus complicații, după doar trei etape de la reluarea sezonului regulat.

Trei etape în care nu au pierdut, trei etape în care au condus de fiecare dată, până în ultimele secvențe, trei etape grele, e adevărat, dar jucate la adăpostul punctelor multe, devenite puține. Patru. FCSB a crezut în șansa ei, într-un miracol și totul s-a răsucit în favoarea urmăritorului neobosit nici măcar de umbra unui film pe peliculă rulat mereu în toți acești șapte ani. Nici măcar de meciul de aseară, când a crezut și la 0-1, și la 1-2.

A crezut, dar, mai ales, a jucat. A avut ocazii și a făcut din portarul advers omul meciului. Iar pericolul pentru campionii lui Dan Petrescu de aici vine. De la joc, de la eficiență, de la încredere. Ai lui par să o fi pierdut, ceilalți, din contră, par să se fi agățat de aripile ei.

Până unde te poate duce speranța? Funcționează chiar și atunci când obții un punct în ultimele secunde, sau când pierzi două în chiar ultima clipă? FCSB sau CFR? Ce va fi, când va fi să fie? Sau, mai corect, cine va fi?
Deocamdată, un salut discret sistemului cu play-off și play-out, care nu doar că face mai palpitantă competiția, pe toate etajele ei, dar aduce și banii, deloc puțini, celor care alcătuiesc Liga 1. Nu e o părere, e adevărul care trebuie spus.
Să ne întoarcem la lupta pentru titlu. Dan Petrescu a spus-o, după ce a rezistat, mai puțin ultima secundă, asaltului Universității, la Craiova, folosind același adjectiv: “ultima”.

A zis că titlul se va juca până în ultima etapă a play-off-ului. Ceea ce cred și eu.

Această distanță care s-a micșorat și a crescut, iar de vreo trei etape s-a redus iar, a intrat deja în perioada în care joacă ea însăși. A început să inhibe, să pună presiune pe joc, determină declarații, unele amuzante, ce-i drept, poate și formule de echipă, multe, în orice caz. Etapă de etapă se calculează. Mai sunt șase din sezonul regulat, apoi zece în turneul final, dacă permiteți expresia și miza.

Așa se explică rezultate de neexplicat, precum cel de duminică, de pe Arena Națională, dar nu și jocul. Jocul FCSB face din portarii adverși eroii etapei, jocul CFR face din proprii apărători alți eroi în etapă. Două echipe grele, două cluburi mari, doi antrenori complet diferiți, nu mai intru în detalii, unul multiplu campion, dar și uriaș jucător, celălat mai tânăr, fără o mare carieră, nici ca jucător, nici ca antrenor. Și totuși! Se joacă!

În final, încă o întrebare pentru Laszlo Bölöni, aproape selecționerul României acum o lună, dacă tot vorbim atât de mult despre distanțe și depărtări: ce spuneți, Mister, Petrila, Octavian Popescu, Ianis Stoica au talent? Atalanta, unde Gasperini l-a trimis în teren pe Mihăilă la chiar prima partidă în care putea s-o facă, ce spuneți, e echipă bună? Răzvan Marin a învins-o cu Cagliari, titular fiind, ca întotdeauna, chiar la ea acasă. Chiricheș a jucat și el, zic așa, ca să îmi imaginez dacă ați fi avut de la ce începe și cu cine. Oricum, să-l fi văzut pe Manea ce joc a făcut la Craiova, pe “Oblemenco”!

Mă gândesc că și acest derby FCSB-CFR, din primăvara care se anunță, ar fi fost o poveste din care să vă inspirați, poate chiar să vă fi ajutat în înțelegerea unui fotbal care va merge, sunt sigur, și la Euro, în 2024, și la Mondialul din 2026. E un pariu riscant, știu. Dar și dumneavoastră știți că prima condiție ca să iei un examen e să te prezinți.

Etapă de etapă, unii o fac. Cum pot, cu ce au, câți sunt! Dar sunt, absolut sigur!

Stați să vedeți luptă la titlu! Deși nu cred că vă mai interesează.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622