CFR pornește în aventura europeană. La Dinamo, negocierile cu noii investitori sunt în toi. Rapid tace și face. Aveți PlaySport LIVE, azi, de la 18:00!

Sorin Chiriac 05.07.2022, 17:48

În această seară, de la ora 19:00, CFR Cluj își începe aventura europeană. Campioana României va înfrunta în deplasare formația Pyunik Erevan în primul tur al preliminariilor Champions League. Vom prefața primul meci european din acest sezon, în DIRECT, la PlaySport LIVE!

CFR e favorită, Petrescu nu este de acord!

CFR Cluj merge cu un moral excelent în Armenia, după stagiul de pregătire din această vară. Campioana României a obținut victorii pe linie în meciurile amicale și pornește ca favorită clară în dubla contra lui Pyunik.

Nu de aceeași părere este însă și antrenorul ardelenilor. Înaintea plecării în Armenia, Dan Petrescu a prefațat în stilul său partida cu Pyunik. Tehnicianul a explicat că se teme de campioana Armeniei, aceasta fiind favorită în fața lui CFR. Petrescu și-a argumentat declarația făcând referire la dezastrul din ultimii ani de la echipa națională a României.

Presiunea este mare, tot timpul, și dacă jucam cu o echipă mai bună ca noi, tot noi eram favoriți în viziunea presei, așa e în România.

Fotbalul românesc e dezastru, în ultimii cinci ani n-a făcut nimeni nimic, doar CFR. Nici la nivel de echipă națională, nici la nivel de cluburi

Dacă jucăm cu campioana Armeniei, Armenia care a bătut România, sunt clar favoriți. Să nu uitați asta, dar noi uităm asta. Fotbalul e dezastru.”, a declarat Dan Petrescu la plecarea spre Erevan.

Petrescu, impresionat de transferurile lui Pyunik

Înaintea plecării spre Erevan, Dan Petrescu a vorbit și despre transferurile realizate de Pyunik în această vară. Tehnicianul lui CFR Cluj a părut de-a dreptul impresionat de mutările făcute de armeni.

Vedem, sperăm. Va fi un meci foarte greu. Au luat numai jucători buni, s-au întărit şi sigur riscă şi ei tot pentru a se califica într-o grupă continentală. Ar fi ceva fantastic pentru ei. În ultimii ani acasă cei de la Pyunik au avut rezultate foarte bune. Pe teren propriu sunt foarte buni, mai ales că au venit jucători străini.

Au 9 jucători care joacă la echipa naţională a Moldovei, Venezuela, Estonia, Ucraina. Au şi brazilieni. Sunt 14 străini, e o formaţie care zic că e foarte periculoasă din ceea ce am văzut eu sezonul trecut. Din păcate nu am văzut niciun amical, nici nu ştiu dacă au jucat pentru că nu au postat nimic. Au vrut să facă surpriză, clar.

Jucătorii care au venit sunt jucători foarte buni, nu ştiu dacă au avut timp să îi pună să joace împreună. Noi suntem la început, după multe schimbări, şi acum să vedem dacă suntem pregătiţi. Sunt convins că va fi un meci foarte greu, şansele în momentul ăsta sunt egale, ca la orice meci din Champions League”, a spus Dan Petrescu.

Echipe probabile:

Pyunik Erevan: Buhnev – Dașian, Bratkov, Gajici, Vakulenko, Juninho – Mladenovici, Cociuc, Andre Luiz, Juricici – Otubanjo.

Rezerve: Iurcenko, Mikaelian, Najarian, Demircian, Kovalenko, Gonzalez, Gareghinian, Davidian, Zambrano, Harutiunian, Nenadovici, Radeski.

Antrenor: Ieghișe Melikian

CFR Cluj: Bălgrădean – Cr. Manea, A. Burcă, Kolinger, Camora – Boateng, Cvek – Deac, Mistrati, Petrila – Debeljuh

Rezerve: R. Sava, Braun, Graovac, Yuri, Roger, M. Bordeianu, Muhar, Dugandzici, Ad. Păun, Jefte Betancor, Yeboah, Sg. Buș.

Antrenor: Dan Petrescu

Arbitru: Bastian Dankert (Germania). Asistenți: Bekim Zogaj, Jan Köbeli (ambii din Elveția).

PlaySport LIVE, luni, marți și vineri, de la 18:00!

Playsport LIVE este programat în fiecare săptămână, luni, marți și vineri, de la 18:00. Emisiunea poate fi urmărită pe site-ul www.playsport.ro, pe pagina de Facebook și pe canalul nostru de YouTube: https://bit.ly/3KzyUKl.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622