CFR-ul închide ușa în nas Federației. Răspunsul dat de Neluțu Varga lui Răzvan Burleanu

Bordei Radu / 02.12.2021, 21:03
CFR-ul închide ușa în nas Federației. Răspunsul dat de Neluțu Varga lui Răzvan Burleanu

CFR-ul i-a dat răspunsul lui Răzvan Burleanu. Dan Petrescu negociază cu Federația pentru a prelua echipa națională. Campionii de la CFR nu prea ar dori să îl lase pe antrenor să plece. Asta deși antrenorul visează de mult la acest post, este unul din obiectivele sale profesionale. Cele două părți ar fi avut deja primele discuții.

Dan Petrescu a trecut în fruntea listei de antrenori, doriți de Burleanu și Stoichiță. „Bursucul” este considerat varianta ideală să îl înlocuiască pe Mirel Rădoi, la lot. Asta dacă și cei de la CFR vor fi de acord.

Ce i-a transmis Neluțu Varga lui Răzvan Burleanu. „Eu nu îl las”

După ce președintele CFR-ului, Cristi Balaj, a anunțat, în direct, pentru Playsport, că Federația contactează un antrenor aflat sub contract, șefii de la Casa Fotbalului au reacționat. Aceștia au venit la Cluj să discute cu antrenorul dar doar după ce au primit acordul patronului.

Normal că am cerut acordul patronului, iar acesta a fost de acord. Așa că ne-am întâlnit cu Dan, nu au fost probleme. Nu am cerut un răspuns imediat, sau ceva. Decizia va fi luată de Petrescu, împreună cu Neluțu Varga. Nu am discutat de detalii salariale sau ceva de genul. Dacă vom avea un răspuns pozitiv, atunci președintele va negocia tot. Noi doar discutăm cu oamenii care ar merita să antreneze naționala, dar este greu, sunt sub contract, a explicat Mihai Stoichiță, la Digisport.

Cu toate acestea, finanțatorul din Gruia nu le-a dat mari speranțe federalilor. „Puteți vorbi cu el, dar eu nu îi dau drumul” a fost mesajul primit de Răzvan Burleanu.

Îl convinge Dan Petrescu pe patron? „Bursucul” nu ar refuza naționala

Dan Petrescu simte că ar fi momentul ideal să vină la lot, mai ales că la campioana României lucrurule nu stau foarte bine. Va trebui să îl convingă pe patron să îl lase, fără să plătească clauza de 600.000 de euro. Neluțu Varga a insistat pentru revenirea lui Petrescu, așa că ar suferi o pierdere importantă. Șeful din Gruia ar putea să cedeze, dacă îl va aduce, în sfârșit, pe favoritul său, Adrian Mutu.

Da, cei de la Federație au venit la Cluj să discute cu mine. Ne-am întâlnit, dar voi da răspunsul meu, după meciul cu Argeș. Vreau să închidem bine anul, cu CFR. Apoi trebuie să discut și cu patronul echipei, a menționat Dan Petrescu

Noi nu vom interveni în discuțiile dintre ei,  FRF nu va plăti o clauză de reziliere. Federația nu va face niciodată asta. Pot să comunic cu mâna pe inimă acest lucru. Iese din politica ei această formă de a angaja un antrenor, a comentat și Stoichiță