Guessouma Fofana (29 de ani) a fost tras pe linie moartă de Dan Petrescu (54 de ani) la CFR Cluj, iar acum joacă la echipa secundă a clubului.
Mijlocașul francez are un salariu uriaș la CFR Cluj și nu a fost de acord să-și rezilieze contractul în această vară. Angajamentul său cu echipa campioană mai e valabil până în iunie 2023.
Conform GSP.ro, Fofana câștigă 18.000 de euro pe lună la CFR Cluj și în acest sezon va evolua la echipa a doua, în Liga 3. El a prins numai șapte meciuri oficiale la prima echipă a ardelenilor. De asemenea, Guessouma nu se află pe lista trimisă la LPF pentru Liga 1.
Marius Șumudică l-a adus pe Guessouma Fofana la CFR Cluj, dar plecarea tehnicianului i-a stricat planurile mijlocașului. Dan Petrescu nu vrea să-l folosească, astfel că acesta este blocat în Gruia pentru încă un sezon.
Dan Petrescu a preferat să-l reactiveze pe Emmanuel Culio, astfel că a renunțat la Fofana. Francezul fusese adus de la Guingamp, liber de contract. Nu este primul fotbalist cu un salariu uriaș pe care Dan Petrescu îl trage pe linie moartă la CFR Cluj.
CFR Cluj s-a calificat fără emoții în turul 3 preliminar din UEFA Europa Conference League. Campioana României a eliminat Inter Club d’Escaldes (Andorra) în turul 2 preliminar, scor 4-1 la general.
În manșa următoare, CFR Cluj se va duela cu Shakhtyor Soligorsk, din Belarus.
Meciurile din turul trei preliminar al Conference League vor avea loc pe 4 și 11 august.
Dacă va ajunge în play-off, CFR se va duela cu învingătoare dublei NK Maribor (Slovenia)/HJK Helsinki (Finlanda).