FCSB și-a aflat adversara din primul tur preliminar al Ligii Campionilor, cea mai prestigioasă competiție inter-cluburi din Europa. Campioana României a avut noroc la tragerea la sorți și va juca împotriva echipei Virtus din San Marino.
Posibilii adversari ai campioanei din Superligă erau Dinamo Batumi (Georgia), Dinamo Minsk (Belarus), Ordabasy (Kazahstan) și Virtus (San Marino), iar în cele din urmă, norocul le-a surâs, echipa din San Marino fiind desemnată adversară.
Meciurile din primul tur se vor desfășura în dublă manșă, pe 9-10 iulie, respectiv 16-17 iulie. Prima manșă va avea loc în San Marino, iar returul se va juca la București.
Virtus, cel mai accesibil adversar dintre cele patru posibile, este campioana en-titre a San Marino, un mic stat enclavă în Italia, fondat în 1964. Pe lângă titlul din sezonul 2023-2024, echipa mai are în palmares o Cupă și o Supercupă.
„Campionato Sanmarinese di Calcio” este o competiție la nivel amator, fără sistem de promovare sau retrogradare. Conform coeficientului UEFA, San Marino ocupă ultimul loc (55), fiind devansat chiar și de Gibraltar. Pentru Virtus, aceasta va fi prima participare într-o competiție europeană. Culorile tradiționale ale echipei sunt verde și negru.
Echipa este formată preponderent din jucători italieni, dar include și câțiva sanmarinezi: Alessandro Golinucci, Pietro Sopranzo și Manuel Battistini.
Conform site-ului de specialitate transfermarkt, lotul echipei Virtus Acquaviva este evaluat la puțin peste un milion de euro. Cel mai valoros jucător este extrema stângă, Alessandro Pecci, cotat la 125.000 euro.
În comparație, nouă jucători de la FCSB au o valoare de piață mai mare decât întreg lotul sanmarinezilor: Florinel Coman (7 milioane), Darius Olaru (7 milioane), Ștefan Târnovanu (3 milioane), Adrian Șut (2.7 milioane), Tavi Popescu (2.3 milioane), Siyabonga Ngezana (1.6 milioane), Risto Radunovic (1.3 milioane), Joyskim Dawa (1.3 milioane) și Alex Băluță (1.2 milioane).
FCSB pornește astfel ca mare favorită în această dublă manșă și are șanse mari să se califice în turul următor al Ligii Campionilor.