Turneul Campioanelor, competiţia de final de sezon a circuitului profesionist feminin de tenis (WTA), se desfășoară în Arena Dickies din Fort Worth. Marea favorită, Iga Swiatek, a fost eliminată în semifinale de bielorusa Aryna Sabalenka. Finala va fi transmisă în direct la tv.
Bielorusa Aryna Sabalenka (24 de ani, locul 7 WTA) a trecut fără emoții de poloneza Iga Swiatek, actualul lider mondial şi principala favorită, în faţa căreia s-a impus în trei seturi. Meciul dintre cele două jucătoare de tenis s-a terminat cu scorul de 6-2, 2-6, 6-1.
Iga Swiatek era considerată favorita turneului, nu doar pentru că se află în fruntea clasamentului WTA, ci datorită formei arătate în 2022, an în care a câștigat opt titluri, ultimul acum două săptămâni, la San Diego.
Finala Turneului Campioanelor va avea loc marți, 8 noiembrie. Organizatorii competiției au anunțat deja ora de start. Meciul va fi transmis în direct de posturile Digi Sport.
Finala Turneului Campioanelor nu va începe mai devreme de ora 04.00.
Arina Sabalenka a mai jucat în trecut cu Caroline Garcia. Cele două s-au înfruntat de patru ori până acum. Fanii sportului alb nu prea știu la ce să se aștepte, mai ales că scorul întâlnirilor directe este egal, 2-2.
Ocupanta locului 7 în clasamentul mondial al tenisului feminin a avut un mesaj pentru suporteri sâmbătă dimineața, după ce a trecut de americanca Jessica Pegula. Ea a ținut să le adreseze un mesaj mai ales pentru că au existat persoane care au criticat-o pe toată durata partidei.
Aș vrea să le mulțumesc tuturor pentru susținere, cu excepția lui… Așteptați, așteptați, așteptați. Cu excepția (râde) … Daaa, acum îmi trimiți pupici, dar ai fost foarte gălăgios tot meciul.”, a spus Aryna Sabalenka, după meciul cu Pegula, la microfonul WTA.