Ciprian Deac a vorbit despre victoria categorică obținută de CFR Cluj în fața Rapidului, 4-1, dar și despre plecările antrenorului Adrian Mutu și președintelui Cristi Balaj.
Înaintea partidei din Giulești, CFR Cluj a fost spulberată de Corvinul, 0-4, în sferturile Cupei României. După acest eșec, Adrian Mutu și Cristi Balaj și-au dat demisia.
La meciul cu Rapid, CFR Cluj a fost pregătită de Ovidiu Hoban, care a fost adus de la echipa U18 a ardelenilor.
Ciprian Deac a vorbit despre rușinea pe care a simțit-o după eșecul cu Corvinu, dar și despre victoria răsunătoare obținută în fața Rapidului. Acesta le-a dedicat victoria de pe Giulești lui Adrian Mutu și Cristi Balaj.
„Mă bucur că am avut reacție. A fost o săptămână foarte grea. Ne-a fost rușine după meciul cu Corvinul. Am vorbit să schimbăm fața acestei echipe. Știam că putem câștiga aici.
Mă bucur că am dovedit încă o dată că nu ne dăm bătuți. Vrem să dedicăm această victorie și staff-ului care a plecat, în special lui Adi Mutu, care a făcut o treabă bună. Ceea ce s-a întâmplat la meciul cu Corvinul a fost un accident, dar, din păcate, au suferit ei. Ne pare rău și pentru domnul președinte (n.r. Cristi Balaj). Suntem bucuroși. Dacă în seara asta nu câștigam, cred că o luam în jos.
Nu s-a pus problema să fie lucrat Mutu, nu știu de unde au apărut aceste zvonuri. Am văzut o statistică. De când a venit Adi Mutu, am fost echipa cu cea mai bună posesie”, a declarat Ciprian Deac, la finalul partidei cu Rapid.