Claudiu Keșeru, gol din propria jumătate a terenului pentru Ludogoreț! Colegii au început să urle după execuția românului

Gabriel-Alexandru Ioniță 31.07.2021, 16:32
Claudiu Keșeru, gol din propria jumătate a terenului pentru Ludogoreț! Colegii au început să urle după execuția românului

Claudiu Keșeru se află în formă foarte bună înaintea noului sezon. Atacantul de 34 de ani a început pregătirile alături de Ludogoreț Razgrad, campioana ultimilor 10 ani în Bulgaria. Și lucrurile decurg excelent până în acest moment. Keșeru a fost titular pentru echipa secundă a lui Ludogoreț în amicalul disputat în compania celor de la Etar Veliko Târnovo.

Gol fabulos reușit de Claudiu Keșeru pentru echipa secundă a lui Ludogoreț

Mai mult, internaționalul român chiar a reușit să marcheze ultimul gol al partidei încheiate cu scorul de 4-1 pentru echipa sa. Și nu a fost doar un gol obișnuit, ci unul cu adevărat special. Pe finalul meciului, echipa secundă a lui Ludogoreț a declanșat un contraatac. Mingea a ajuns la Keșeru, care l-a văzut pe portarul advers ieșit destul de mult din poartă, și l-a lobat pe aceste cu piciorul stâng de la aproximativ 60 de metri. Reacția coechipierilor săi a fost una pe măsura unei astfel de reușite.

Claudiu Keșeru, la al șaptelea sezon la Ludogoreț Razgrad

Prin acest gol, Keșeru confirmă practic încă o dată că este unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai campioanei Bulgariei. Chiar dacă a ajuns la vârsta de 34 de ani. În stagiunea precedentă el a fost unul dintre fotbaliștii esențiali ai echipei. A marcat nu mai puțin de 18 goluri și a contribuit decisiv la câștigarea celui de-al zecelea titlu consecutiv.

Claudiu Keșeru a ajuns la Razgrad în august 2015. El a fost transferat de bulgari de la Al-Gharafa din Qatar în schimbul sumei de 1 milion de euro. Pe lângă cele 6 titluri de campion câștigate, el se mai poate lăuda și cu o Supercupă a Bulgariei, cucerită în 2018. De asemenea, Keșeru a mai fost campion de două ori în România cu FCSB și a mai câștigat și o Cupă a României cu echipa roș-albastră. În Bulgaria, a câștigat de trei ori titlul de golgheter, în sezonul 2016-2017, 2017-2018 și 2020-2021.

Fotbalistul cotat în acest moment de site-ul de specialitate Transfermarkt la 1.5 milioane de euro se poate lăuda și cu 42 de selecții în naționala României, pentru care a marcat 13 goluri.

Claudiu Keșeru nu are de gând să se retragă în viitorul apropiat

Faptul că lucrurile decurg extrem de bine în cariera sa îl determină pe Keșeru, în mod firesc, să nu ia în calcul pentru moment retragerea din activitate. El a spus recent că își mai dorește să joace încă trei sezoane și este determinat să mai joace o dată cu Ludogoreț în Champions League.

Mi-am propus să mai joc trei ani, dacă îi pot duce. Nu sunt încă pregătit să mă opresc. Mă simt foarte bine, parametrii fizici la antrenamente sunt peste ceea ce am fost până acum. Încerc să am grijă mult mai mult şi văd că dă rezultate. Asta mă bucură.

Sunt oameni care mă respectă aici şi nu văd un motiv întemeiat pentru a pleca. E un proiect frumos, sunt implicat de mult timp şi m-aş bucura să rămân şi să reuşim să ne calificăm iar în UEFA Champions League”, a spus Claudiu Keșeru potrivit AS.ro.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622