Clujenii, declaraţii surprinzătoare după succesul 4-1 de la Voluntari: „A fost un meci greu pentru noi”.

Ioan Valentin Oprea 02.09.2023, 21:34
Clujenii, declaraţii surprinzătoare după succesul 4-1 de la Voluntari: „A fost un meci greu pentru noi”.

CFR s-a impus la scor în deplasarea de la Voluntari, 4-1, însă Mario Camora subliniază că meciul nu a fost unul deloc facil pentru clujeni.

Fundaşul lateral al grupării din Gruia crede că gazdele au marcat contrar cursului jocului în minutul 27, prin Dumiter, dar se declară mulţumit de modul în care a reacţionat CFR.

A fost un meci greu pentru noi. Am început bine, am avut două-trei ocazii, dar nu am putut să marcăm. Am primit foarte uşor golul, dar echipa a avut o reacţie bună şi am ajuns la pauză în avantaj. În repriza a doua, am dominat”, a explicat Camora, la flash-interviul de la Digi Sport.

Întrebat dacă este îngrijorat de faptul că trupa clujeană încasează goluri meci de meci, acesta a răspuns că echipa joacă în acest sezon mult mai deschis şi lasă astfel spaţii mai mari în defensivă.

Încercăm să ne apărăm cât mai bine, dar avem un joc mai deschis şi e normal ca adversarul să ne prindă pe contre. Trebuie să lucrăm. Am schimbat de câteva ori sistemul şi încercăm să ne adaptăm cât mai bine. E bine că vine această pauză şi suntem bucuroşi că suntem pe primul loc”, a mai completat Camora.

Bîrligea, luat prin surprindere de convocarea la naţională

Atacantul Bîrligea a evidenţiat, la rândul său, că alb-vişiniii trebuie să regleze problemele din apărare şi s-a arătat convins că formaţia va arată din ce în ce mai sigură pe teren în viitor.

Am jucat foarte bine, chiar dacă am luat un gol neaţşteptat în primele minute. După am jucat foarte bine şi am arătat precum o echipă. Trebuie să luptăm mai mult pe faza de apărare. Am creat foarte multe acţiuni de atac, dar cu siguranţă vom munci mai mult pentru apărare”, a precizat Bîrligea.

Convocat, în premieră, la prima reprezentativă, vârful de la CFR recunoaşte că a fost luat prin surprindere de alegerea lui Edi Iordănescu. Bîrligea afirmă că şi-a dorit să facă pasul spre naţională încă de când a pus prima oară piciorul pe minge şi promite să dea totul pentru a fi de ajutor selecţionatei lui Iordănescu jr.

Sincer, a fost neaşteptat. A fost o mare fericire. A fost un vis de mic şi de-abia aştept să ajung acolo, să intru la echipă. Vom vedea cum va fi. Trebuie să dau totul şi, cu siguranţă, e meritul meu, al familiei, care a făcut multe sacrificii pentru mine, şi al tutuor oamenilor care m-au susţinut”, a adăugat Bîrligea.

Mandorlini, încântat de cum funcţionează jocul de construcţie

Andrea Mandorlini, antrenorul principal al trupei din Gruia, susţine că nu există niciun fel de îndoială asupra echipei care a fost mai bună în confruntarea de la Voluntari. Tehnicianul italian laudă modul în care elevii săi reuşesc să se apropie de porţile adverse, dar admite, pe de altă parte, că e nevoie de mai multă concentrare şi pe faza defensivă.

A fost un meci ciudat. Am avut multe ocazii de poartă în primele 15 minute, apoi Voluntari a marcat şi a mai avut încă o ocazie mare. Suntem o echipă care îşi creează multă ocazii, rezultatul este just, iar victoria meritată”, a concluzionat Mandorlini.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622