Come se dice la voi? Exact! Doar Dinamo București

Autor: Cătălin Mureșanu / 06.01.2022, 18:24
Come se dice la voi? Exact! Doar Dinamo București

O mașină oprește în fața vestiarului. Marin Dragnea conduce. În dreapta, cu un zâmbet metaforic și rigid, Ionel Augustin. Oneață. „Vă salut, domnilor!” Reverența vine, cu fruntea înfiptă în asfalt, din partea lui Ionel Culina. Etern maestru de ceremonii între Spital și Circ.

„Unde-i ambiția, unde-i tradiția, unde-i Dinamo de altă dat’ ”.

E iarnă blândă și cad fâșii de soare. Raze perverse în luna lui gerar. Urmează conferința în care Florin Răducioiu va fi prezentat în postura noului manager general, Flavius Stoican este, din nou, antrenor, Iuliu Mureșan rămâne pe poziții, administrator special – așa se traduce nimic deosebit între Spital și Circ-, Ionel Culina plutește, etern, printre ceremonii. Ceremonii și sălcii. Prezentări, întrebări și fotografii, optimismul lui „vrem”, „putem”, „facem”, „trebuie”, căldura lui „o să”. O să fie bine. Și oare? Când ești, la propriu și la figurat în groapă, „Groapă”, cine mai crede în „oare?!”.

O altă mașină trece. E Dănuț Lupu. Un alt dinamovist. Oare? Când Mircea Lucescu s-a întors în fotbalul românesc, la sfârșitul anilor ’90, a ales, motivele le-a expus, în mii de tonuri de plumb şi cerneală, Giuleștiul. L-au urmat Sabău, Rednic. Și Lupu. Dănuț Lupu.

Doriți de „Il Luce” (ce rimă nenorocită a ales, în trecut, spumoasa galerie dinamovistă), Ionuț Lupescu și Florin Răducioiu au refuzat oferta.

„Mulțumim, Mircea Lucescu! Ne-ai ajutat enorm și, fără tine, nu am fi ajuns ce suntem, însă noi am jurat că dacă, vreodată, o să ne întoarcem în fotbalul românesc, o s-o facem la Dinamo!”. O eternă promisiune nituită în suflet. Așa a fost! Au făcut-o! Amândoi, legănați de jurământ, s-au întors între Circ și Spital, dușmani ai mentorului și bătrânului pod.

„Unde-s Lucescu, Dudu Georgescu și Răducioiu unde au plecat?”.

Versuri, ecou, glasuri. S-au dus. Răducioiu, însă, s-a întors. Într-o zi cu soare blând precum pletele lui galbene. Şi vremuri grele. „Mulțumim, nea Mircea! Suntem dinamoviști”. Au jurat și s-au ținut de cuvânt.

În cariera lui, Dănuț Lupu a baleiat, alintat, între patosul giuleștean și pretenția „câinilor” roșii. Sau, mai bine spus, invers. Și mașina lui argintie, ușor gălbuie, a trecut nepăsătoare, ca o zvârlugă, prin fața sălii de conferință. Pentru el, filmul ăsta este din altă peliculă. Rămâne filistină parte din subtitrare.

Răducioiu, cel din iarbă și din cântec, a revenit la Dinamo ca fotbalist. Erau anii 2000. Și a eșuat. Apoi a fost manager. Și a fugit umilit. Erau tot anii 2000. De data asta spre sfârșit de prim deceniu. Însă Răducioiu a rămas încăpățânat în dragostea sa. „Dinamo, dragostea mea!”. Frumos titlu de carte. Citiți-o!

Borcea, omul care l-a umilit pe Răducioiu la ultima sa descălecare în „Ștefan cel Mare”, tot ca manager, este amintire. Amintire, regret și blestem. Azi, la masă de prezidiu, lângă Florin Valeriu sunt mercenari. Stoican și Mureșan. Și același Culina. Etern maestru de ceremonii, nemărginit dinamovist. Pentru că dinamoviștii stau la margine. Cândva, tot de lângă Culina, Răducioiu a fugit când a văzut, la știrile sportive, că Dinamo l-a transferat pe Oprița. El nu știa nimic.

Cu minunea „zulufilor blonzi” încătușată între fălcile încă stacojii, vii de speranță și bucurii, Răducioiu spune că a uitat. De Borcea, de Oprița, de Superbet şi Unibet. De tot ce a fost urât. De tot ce e comercial. Scumpele lui amintiri! Și stă captiv în ghearele lui „oare”. Florin Valeriu e fericit și zâmbitor. Optimist și, cred eu, încă inocent spre 52 de ani. La sfârșit de conferință, același Ionel Culina l-a anunțat că, pe masă, și-a uitat telefonul. Inima, însă, era prinsă în zăbrelele iubirii pentru Dinamo. La locul ei. Între Spital și Circ, acolo, la sălcii. Și fâlfâie, împarte fericire, stropi de încredere. Come se dice la voi? Exact! Doar Dinamo București.