Compagno i se alătură lui Camora la naționala României? Demersuri făcute în culise de oficialii olteni pentru ca atacantul să ia cetățenia

Dragos Stefanescu 29.08.2022, 09:21
Compagno i se alătură lui Camora la naționala României? Demersuri făcute în culise de oficialii olteni pentru ca atacantul să ia cetățenia

FCSB a reușit să-l tranfere pe Andrea Compagno de la FC U Craiova 1948. Atacantul italian este golgheterul la zi al Superligii. Pe fondul acestei mutări, Marcel Pușcaș a dezvăluit că Andrea Compagno ar fi dispus să primească cetățenia română pentru a juca în naționala țării noastre.

Andrea Compagno ar putea juca pentru naționala României

FCSB s-a calificat în grupele Conference League după ce a câștigat returul cu Viking cu scorul de 3-1. Impulsionat de această performanță, Gigi Becali a dat o nouă lovitură pe piața transferurilor. Latifundiarul din Pipera l-a cumpărat pe Andrea Compagno (26 de ani) de la FC U Craiova 1948. Becali a plătit nu mai puțin de 1,5 milioane de euro pentru acest transfer. Ulterior, Compagno a ajuns la un acord cu Gigi Becali în privința salariului, astfel că mutarea s-a concretizat rapid.

Pe fondul acestui transfer, Marcel Pușcaș a făcut o dezvăluire importantă legată de atacantul italian. Președintele lui FC U Craiova 1948 susține că Andrea Compagno ar fi dispus să primească cetățenia română pentru a putea juca în naționala țării noastre.

I-am propus acum trei luni să se gândească la varianta de a-și lua cetățenia română. Este un băiat cu mult bun simț, ambițios și cerebral. A zâmbit când i-am zis și mi-a răspuns că se gândește.

Birocrația la noi e mare în privința obținerii cetățeniei. Dar ar putea să o obțină, echipa națională ar avea nevoie de un atacant precum Compagno. Ce atacanți are România? Pușcaș și mai cine? Cred că ar putea deveni un jucător important”, a spus Marcel Pușcaș, la Pro Arena.

Andrea Compagno este golgheterul Superligii în acest sezon

Andrea Compagno a ajuns la FC U Craiova 1948 în vara anului 2020, de la Tre Fiori, din San Marino. Italianul a avut evoluții excelente și a impresionat rapid în Bănie. În 60 de meciuri jucate pentru FC U Craiova 1948, Compagno a marcat 26 de goluri și a oferit 5 pase decisive. În actualul sezon el este golgheterul Superligii, cu 5 goluri marcate în 6 meciuri jucate.

De-a lungul carierei, Compagno a mai evoluat pentru Catania, Due Torri, Pinerolo, Torino, Argentina, Borgosesia și Nourese. El este cotat la 500.000 potrivit Transfermarkt.

Gigi Becali a dezvăluit cum au decurs negocierile cu Adrian Mititelu. ”Negocierile n-au fost grele”

După ce transferul lui Andrea Compagno la FCSB a fost anunțat oficial, Gigi Becali a dezvăluit cum au decurs negocierile cu Adrian Mititelu. Finanțatorul FCSB a explicat că a fost nevoit să accepte condițiile lui Mititleu deoarece acesta nu a fost dispus să scadă deloc din suma cerută.

Da, Compagno este jucătorul FCSB! Ne-am înțeles cu Craiova, acum trebuie să vorbim și cu băiatul. Doar fac actele acum, totul s-a terminat. Suma este de un milion și jumătate!

Negocierile n-au fost grele. Mititelu atât a cerut, nu a vrut să lase! Am încercat 700.000 de euro, un milion, un milion două sute. Dacă am văzut că nu lasă, am dat cât a vrut el și gata”, a declarat Gigi Becali.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622