Conducerea Rapidului l-a dat afară, iar fanii giuleșteni au luat foc! Reacții nervoase pe rețelele de socializare: „Era cel mai talentat!”

Marian Cărăvan 26.05.2021, 16:50
Conducerea Rapidului l-a dat afară, iar fanii giuleșteni au luat foc! Reacții nervoase pe rețelele de socializare: „Era cel mai talentat!”

Talentul nu i-a asigurat locul în echipă. Conducerea Rapidului l-a dat afară, iar fanii giuleșteni au luat foc. Sunt reacții nervoase ale acestora pe rețelele de socializare, după ce clubul s-a despărțit de „Messi de Giulești”.

Conducerea Rapidului l-a dat afară după ce a promovat în Liga 1

Unul dintre fotbaliștii pe care Rapidul s-a bazat în sezonul recent încheiat a fost pus pe liber. Conducerea clubului a anunțat că nu-i mai prelungește contractul lui Marian Drăghiceanu, fotbalist care se află la alb-vișinii din 2019, după ce a mai evoluat la Ceahlăul și Dunărea Călărași. Fost internațional U15 și U17, Marian Drăghiceanu a bifat 20 de meciuri în tricoul Rapidului în sezonul 2020-2021, marcând 3 goluri și oferind 4 pase decisive. Nu a fost însă suficient pentru a-i convinge pe șefii Rapidului să-i prelungească contractul. Astfel, Drăghiceanu este primul fotbalist de care Rapidul se desparte după promovarea în Liga 1.

Marian Drăghiceanu nu va mai continua cu Rapid, contractul său urmând a expira la finalul lunii viitoare.

Mulțumim pentru tot, Marian, și mult succes în continuare!”, a anunțat clubul giuleștean.

Născut la data de 7 iulie 1999, la Săvinești, Marian Drăghiceanu este cotat de transfermarkt.com la 175.000 de euro. Pe lângă Drăghiceanu, în sezonul viitor Rapidul nu se va baza nici pe Ionuț Voicu, 36 de ani, veteranul echipei hotărând să se retragă din activitate.

Conducerea Rapidului l-a dat afara pe Marian Draghiceanu, iar fanii giulesteni au luat foc!
Conducerea Rapidului l-a dat afara pe Marian Draghiceanu, iar fanii giulesteni au luat foc!

Fanii giuleșteni au luat foc! Reacții nervoase pe rețelele de socializare

Rapidul a revenit în Liga 1, iar conducerea clubului a început deja „epurările” din lotul alb-vișiniilor. După ce anunțat primul jucător dat afară, fanii giuleșteni au luat foc. Reacțiile nervoase au venit ca un tsunami pe rețelele sociale. Fanii nou-promovatei nu se împacă cu ideea că clubul renunță atât de ușor la unul dintre jucătorii de perspectivă. Suporterii le bat obrazul șefilor Rapidului.

Eu nu înțeleg de ce nu i se prelungește contractul și să fie împrumutat în liga 2 la o echipa unde prinde echipa și acumulează experiență…

Vă bateți joc de anumiți jucători, să vă fie rușine! Cum să nu prelungești contractul cu el?

Drăghiceanu trebuia păstrat, dat incredere…a avut meciuri bune la început, apoi accidentările și-au spus cuvântul….e copil, trebuia avut grijă de el să își revină la forma lui…

Poate cel mai talentat jucător din lot. Nu înțeleg decizia, dar probabil antrenorii știu mai bine.

Un alt fan atrage atenția asupra politicii de transferuri a conducerii clubului, care ar vrea să aducă jucători trecuți de 30 de ani, dar considerați a fi cu experiență pentru Liga 1.

Păcat, este un jucător de viitor. Aduceți toți «babalâcii» de care alții vor să scape. Ce să faci cu jucători de 35 -36 de ani ? Ăștia își dau duhul pe teren”, a comentat fanul rapidist.

Rapidul a terminat pe locul 2 în play-off-ul ligii secunde, după FCU Craiova, și a promovat direct în Liga 1.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622