Conflictul dintre Lionel Messi și Mauricio Pochettino s-ar putea încheia cu demiterea antrenorului

Olteanu Ștefan / 20.09.2021, 15:26

Conflictul dintre Lionel Messi și Mauricio Pochettino ar putea avea urmări grave. Mai exact, antrenorul argentinian ar putea fi demis de pe banca parizienilor. La scurt timp după duelul PSG – Lyon 2-1, din Qatar a sosit un mesaj misterios. Nu este din partea oricui. Vine chiar de la fratele finanțatorului de la PSG.

Mauricio Pochettino, „împachetat” spre Londra după conflictul cu Lionel Messi?

Conflictul dintre Mauricio Pochettino și Lionel Messi i-ar putea fi fatal antrenorului. PSG e într-o scădere de formă și, după egalul rușinos cu Club Brugge din Champions League, a venit o victorie chinuită cu Lyon în campionat. Trei puncte sunt trei puncte, însă partea mai puțin bună de la duelul de dumincă seară este că între Pochettino și Messi s-a produs o ruptură.
Messi a fost înlocuit de Hakimi în minutul 76 și a refuzat să bată palma cu Pochettino. Mai mult, Leo l-a „înțepat” din priviri pe antrenorul său și apoi s-a așezat vizibil furios pe bancă.
La scurt timp după meci, a venit și o reacție misterioasă din Qatar. Mohammed bin Hamad bin Khalifa Al Thani, care este fratele patronului de la PSG-ului, a postat un mesaj pe Twitter.

Londra este un oraș frumos… Știi asta…”, i-a transmis acesta lui Pochettino, într-o postare în care a afișat și o poză cu antrenorul în timp ce pare că își ia adio.

Mesajul ar putea fi considerat o „amenințare” pentru Pochettino. El a fost antrenor la Tottenham timp de 5 ani, în perioada 2014 – 2019. La rândul lor, londonezii nu traversează o formă foarte bună. În acest context, mesajul lui Mohammed bin Hamad bin Khalifa Al Thani poate avea mai multe înțelesuri. Fie sugerează că ar fi cazul ca Pochettino să revină la Tottenham, fie a vrut să puncteze diferența de presiune de la cele două cluburi. PSG e un club care a investit sute de milioane de euro în ultimii ani și atât conducerea, cât și fanii echipei sunt disperați să câștige trofeul Champions League.

Ce a putut să facă Lionel Messi după ce a fost schimbat de Mauricio Pochettino. Imaginile fac înconjurul planetei.

Mohammed bin Hamad bin Khalifa Al Thani a fost primul care a anunțat transferul lui Messi la PSG

Un alt lucru care poate fi interpretat din postarea menționată mai sus este faptul că favoritul conducerii în acest conflict este Lionel Messi.
Mohammed bin Hamad bin Khalifa Al Thani este fratele lui Tamim bin Hamad Al Thani, patron la PSG și emir al Qatarului, iar în vară a fost primul care a anunțat transferul lui Messi pe Parc des Princes.
Înainte ca argentinianul să semneze, transferul său a fost confirmat prin intermediul unei postări pe Twitter.

Negocierile au fost oficial încheiate. Anunțul, în curând”, spunea Mohammed bin Hamad bin Khalifa Al Thani.

Pochettino a oferit și o primă reacție după conflictul cu Messi:

Trebuie să facem alegeri, în special legat de lotul pentru meci și de schimbări, având în minte ce e mai bine pentru echipă și pentru fiecare jucător. Uneori deciziile sunt pozitive, alteori nu, dar de-asta sunt puși antrenorii, să ia decizii. Le poate plăcea celorlalți sau nu.
Pe Messi doar l-am întrebat cum e, a zis că bine, nimic altceva. L-am scos ca să-l protejez de accidentări, avem meciuri importante în continuare și trebuie să avem grijă”, a spus Pochettino după PSG – Lyon, potrivit RMC Sport.