Constantin Gâlcă, antrenorul Rapidului, a reacţionat după protestele venite din partea suporterilor giuleşteni în urma înfrângerii suferite în derby-ul cu Dinamo Bucureşti, scor 1-3.
Tensiunea a atins cote ridicate în rândul suporterilor Rapidului, după un parcurs modest în play-off, unde echipa a acumulat doar patru puncte în şase etape.
Nemulţumirea s-a transformat în reacţii publice dure, fanii contestând atât prestaţiile jucătorilor, cât şi deciziile conducerii, mergând până la a sugera lipsa de corectitudine în anumite partide.
Nemulţumirile nu s-au oprit la nivelul echipei. Oficialii clubului au devenit, la rândul lor, ţinta criticilor, iar în tribune a fost afişat un mesaj cu tentă directă la adresa preşedintelui Victor Angelescu: „Victoraş, pariorul din oraş”.
„Asta nu ştiu, nici n-am văzut bannerele. Nu ştiu nimic, habar n-am. Nu pot să vă spun eu de… cine ştie ce motive au, nu ştiu.
Eu am spus de atâtea ori: sunt suporteri care vin peste tot şi în număr foarte mare, şi în ţară, peste tot unde jucăm şi e normal să ai aşteptări mari. Şi atunci dezamăgirea e mare”, a spus Gâlcă, după Dinamo – Rapid 3-1.