Selecționerul Mircea Lucescu a anunțat, vineri, lista convocărilor preliminare pentru play-off-ul Cupei Mondiale din 2026.
Joi, 26 martie, naționala României va disputa semifinala cu Turcia, la Istanbul, pe stadionul Beşiktaş Park, de la ora 19:00 (20:00 ora locală). În cazul unei victorii, tricolorii vor juca finala play-off-ului în deplasare, împotriva câștigătoarei duelului dintre Slovacia și Kosovo, marți, 31 martie, de la ora 21:45.
Mircea Lucescu a anunțat lista preliminară a jucătorilor din străinătate pe care îi are în vedere pentru o posibilă convocare în această lună:
Portari:
Ionuț Radu (Celta de Vigo | Spania, 7/0)
Fundași:
Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 36/2), Deian Sorescu (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Radu Drăgușin (Tottenham | Anglia, 27/1), Virgil Ghiță (Hannover 96 | Germania, 8/1), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 5/0), Andrei Burcă (Yunnan Yukun | China, 44/1), Lisav Eissat (Maccabi Haifa | Israel, 2/0)
Mijlocași:
Marius Marin (Pisa | Italia, 35/0), Răzvan Marin (AEK Atena | Grecia, 72/12), Vlad Dragomir (Pafos | Cipru, 5/0), Nicolae Stanciu (Dalian Yingbo | China, 84/15), Adrian Șut (Al Ain | EAU, 8/0), Ianis Hagi (Alanyaspor | Turcia, 51/8), Marius Corbu (Ferencváros | Ungaria, 0/0), Valentin Mihăilă (Çaykur Rizespor | Turcia, 33/5), Dennis Man (PSV | Țările de Jos, 43/11)
Atacanți:
Louis Munteanu (DC United | SUA, 4/2), Denis Drăguș (Gaziantep FK | Turcia, 27/7), Ioan Vermeșan (Hellas Verona | Italia, 0/0)
Ioan Vermeșan se află pe lista preliminară, existând posibilitatea ca selecționerul Mircea Lucescu să îl cheme de la naționala U21 la prima reprezentativă.