Gigi Becali a anunțat deja că nu are de gând să dea bani pentru transferuri de jucători în această vară, după ce FCSB a pierdut un nou titlu în Liga 1. Astfel, este de așteptat ca formația roș-albastră să schimbe din nou strategia pentru stagiunea viitoare și să se bazeze din nou pe mai mulți jucători tineri.
Mihai Stoica, managerul general al vicecampioanei României, chiar a făcut un anunț în acest sens și a confirmat acest scenariu. El a explicat că jucători precum Alexandru Pantea, Dragoș Nedelcu sau Gabi Simion, care au fost împrumutați în sezonul recent încheiat, vor reveni la FCSB și vor avea o șansă să evolueze mai mult decât în trecut.
De asemenea, MM a explicat că echipa roș-albastră s-ar putea baza și pe alți fotbaliști, mai tineri, care de asemenea vor reveni după împrumuturi. Printre cei nominalizați de managerul general de al FCSB s-au numărat Cristi Dumitru, Robert Ion și portarul Răzvan Ducan. Nu în ultimul rând, Mihai Stoica a dezvăluit și că Toni Petrea va avea la antrenamente din sezonul viitor și un nume complet nou și destul de surprinzător.
Este vorba despre Andreas Chirițoiu, jucător de doar 18 ani, care în acest sezon a fost împrumutat în Liga 2, la Unirea Constanța, echipa patronată de Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali. El este component al echipei U19 a României, pentru care a jucat 12 meciuri și a marcat 4 goluri, și a impresionat la formația de la malul mării, pentru care a marcat de asemenea 4 goluri, dar în 24 de meciuri. Atacantul de 1.88 înălțime face parte din lotul lărgit al României pentru Campionatul European U19 care se va disputa în Slovacia, în perioada 18 iunie – 1 iulie.
Sunt jucători care trebuie să se reîntoarcă. Vin după împrumuturi: Pantea, Chiriţoiu – vrem să-l aducem pentru prima dată la prima echipă, Nedelcu, Simion…
Sunt jucători care termină împrumuturile şi se întorc. Nu s-au activat opţiunile de cumpărare. Mai e Ducan care se întoarce… Cristi Dumitru, Robert Ion… Bineînţeles, nu vor rămâne toţi. Cert este că Musi, care a făcut parte din lot, va face parte în continuare din lot şi că, probabil şi Matei Tănasă”, a spus Mihai Stoica potrivit Orange Sport.