Finalul meciului dintre CFR Cluj şi U Cluj a fost cu adevărat nebun, după ce reprezentanţii ambelor tabere au sărit la bătaie la fluierul final al arbitrului.
Imediat după finalul meciului câştigat de CFR Cluj, scor 3-2, antrenorul Universităţii Cluj, Cristiano Bergodi, a sărit să-l bată pe Andrei Cordea. Totul a pornit de la o neînţelegere în timpul meciului.
Aşa cum a şi dezvăluit la flash interviu, fotbalistul echipei din Gruia l-a înjurat pe Dan Nistor, care se afla pe marginea terenului, însă Cristiano Bergodi a considerat că jignirile i-au fost lui adresate.
Ulterior, în timpul declaraţiilor lui Dan Nistor, Andrei Cordea a intervenit pentru a rezolva problemele apărute în teren.
„Nu sunt supărat, dar mă amuză ce se întâmplă aici” , a spus Nistor, moment în care a fost întrerupt de Andrei Cordea.
Ulterior, mijlocaşul Universităţii a continuat: „Nu e frumos ce-ai făcut. Vorbim după aia”.
Clasament competiție oferit de Superscore
CFR Cluj a învins-o, sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 3-2, pe Universitatea Cluj, în etapa a 26-a din Superligă.
Jucătorii lui Pancu au avut un start fabulos, deschizând scorul prin Djokovic, iar în minutul 10 aveau deja 2-0, după ce Lorenzo Biliboc a profitat de gafa lui Iulian Cristea şi a înscris.
Dan Nistor a redus din diferenţă, pentru Universitatea, în minutul 29, cu un şut de la 20 de metri. Gazdele au marcat din nou, însă, în minutul 43, când Macalou a deviat greşit şi Mario Camora a făcut 3-1 pentru CFR. În partea secundă, Bergodi l-a introdus pe Jovo Lukic, iar bosniacul a fost principalul pericol pentru gazde.
În minutul 62, Lukic a trimis cu capul, Mihai Popa a respins incredibil, pentru ca la faza următoare bosniacul să lovească bara porţii ceferiştilor. Golul oaspeţilor a căzut în minutul 83, când Lukic l-a întins pe Popa, iar mingea respinsă de acesta a ajuns la Drammeh, care a marcat.
Pe final, Cordea a lovit şi el bara, în minutul 90, iar Slimani a şutat puţin pe lângă poartă mingea deviată. CFR Cluj – Universitatea Cluj s-a terminat 3-2, dar şi cu un conflict între Bergodi şi Cordea, după fluierul final. În clasament, „Şepcile Roşii” sunt pe locul 5, cu 42 de puncte, urmată de CFR, cu 41 de puncte.
CFR CLUJ: M. Popa – Aly Abeid, Sinyan, M. Ilie, Camora – Muhar, Djokovic, Korenica (Fică 73) – Cordea, Alibek Aliev (Slimani 66), Biliboc (Şfaiţ 73). ANTRENOR: Daniel Pancu
U CLUJ: Gertmonas – Mikanovic (Fabry 82), Iulian Cristea, J. Cisse, Chipciu – Nistor (Stanojev 63), D. Codrea (Lukic 46), Drammeh – Macalou, A. Trică (El Sawy 46), O. Mendy (Bic 46). ANTRENOR: Cristiano Bergodi