Poli Iaşi este deja promovată în Superligă. Iar oficialii moldovenilor îşi fac deja strategia pentru viitoarea ediţie de campionat acolo unde se vor duela cu granzii României.
Unul dintre artizanii performanţei reuşite de alb-albaştri este şi Cornel Şfaiţer, preşedintele grupării din Copou care a trecut printr-o dramă personală în luna decembrie a anului trecut, atunci când şi-a pierdut soţia. A fost un moment care l-a dărâmat pe conducătorul trecut şi pe la Sepsi şi FC Botoşani. Acesta nu a ascuns faptul că a fost la un pas să spună adio fotbalului după cumplitul moment pe care a trebuit să îl îndure.
„Sincer mi-a trecut prin minte să renunț. Eram dărâmat, pentru că, într-un interval scurt de timp, pe lângă soție, am pierdut și niște buni prieteni. Cei apropiați, familia, fiicele mele, m-au susținut însă total și m-au încurajat să continuu. E motivul pentru care mă mai aflu acum în fața microfoanelor și mă mai ocup de fotbal”, a mărturisit omul de fotbal pentru ProSport.
După ce a retrogradat în 2021 în liga secundă, Poli Iaşi a avut nevoie de un sezon în care să se pună bazele unei noi echipe de succes care să aspire la revenirea pe prima scenă. Cornel Şfaiţer dezvăluie care a fost secretul reuşitei pentru Hlistei & Co.
„Am avut curaj, nu era ușor să creionezi o echipă cu care să ataci promovarea și apoi să ne gândim la o continuitate în prima divizie. Dar, pe lângă promovare, am reușit să facem lucruri importante în jurul echipei, care se simt deja în viața de zi cu zi a echipei.
În primul rând, la infrastructură. Am schimbat gazonul la terenul de antrenament, am pus nocturnă la terenul doi și la cel artificial, stadionul mare a trecut printr-un proces de cosmetizare. Am umblat destul de mult și la centrul de juniori, unde mai avem însă de muncă pentru a-l aduce în forma pe care ne-o dorim”, a adăugat preşedintele Politehnicii.
După ce Iaşiul a părăsit Superliga în 2021, Moldova a rămas cu o singură reprezentantă în prima divizie. FC Botoşani a rămas să apere ononoarea acestei zone a ţării. Din vară însă numărul echipelor s-ar putea mări semnificativ, pentru că şi Oţelul Galaţi are şanse mari să fie a doua promovată a sezonului.
„A fost o perioadă în care Moldova era majoritară în Liga 1, cu Botoșani, Poli Iași, Vaslui, Oțelul, Ceahlăul. Din păcate, e o regiune care a rămas în coadă și în materie de construcție a stadioanelor, iar o arenă nouă devine o prioritate la Iași în acest moment.
În tinerețe, obișnuiam să merg pe stadion la meciurile importante ale echipei. De aceea, când am fost solicitat, am considerat că e o ocazie potrivită să dau totul pentru readucerea clubului în Liga 1”, a încheiat Şfaiţer.