Cornel Țălnar, dat afară de la Dinamo! Ce-i reproșează fanii din Ștefan cel Mare și cine i-ar putea întinde o mână de ajutor

Radu Bordei 04.08.2021, 19:59
Cornel Țălnar, dat afară de la Dinamo! Ce-i reproșează fanii din Ștefan cel Mare și cine i-ar putea întinde o mână de ajutor

Conducerea DDB nu poartă războaie doar cu șefii spanioli, care au dispărut de la echipă, după ce au lăsat-o în pragul falimentului. Iar una din gloriile clubului a picat la mijloc, în acest scandal. Este unul din oamenii despre care se consideră că ar fi ajutat la aducerea lui Pablo Cortacero la echipă.

Cornel Țălnar activează ca director tehnic la club și, conform celor de la GSP, acesta ar fi fost pus pe liber de actualii șefi ai clubului. Cei de la DDB vor să reformeze clubul și din punct de vedere administrativ.

Cornel Țâlnar, în război deschis cu cei de la DDB. Fosta glorie a echipei urmează să fie dat afară

Cornel Țălnar nu a ascuns faptul că nu este de acord cu toate măsurile luate de actualii șefi ai celor de la DDB. Aceștia au ajuns factorii de decizie în club, mai ales că suporterii sunt cei care finanțează clubul. Chair dacă fără DDB, Dinamo probabil s-ar fi prăbușit, fostul mare fotbalist tot a criticat unele decizii luate la club. 

Conform celui supranumit Țânțarul, responsabilii de la DDB ar fi greșit grav în negocierile cu unii din foștii fotbaliști care au părăsit echipa după venirea lui Cortacero. „Dinamo are interdicție la transferuri, din cauza lor” a declarat Țălnar, pentru Playsport.

De aceea, conducerea DDB a decis să se dispenseze de serviciile fostei glorii dinamoviste. Mai ales că suporterii îl văd drept unul din responsabilii aducerii lui Cortacero.

„Nicolae Badea mă vrea la echipă”. Reacția lui Țălnar, după ce a aflat că este pe lista disponibilizaților

Cei de la DDB au trimis un comunicat prin care anunță că vor urma schimbări importante la echipă. Suporterii vor să aducă în club „profesioniști adevărați”

La Dinamo nu vor mai exista oamenii nu știm cui, la Dinamo nu se va mai trage chiulul, în funcții nu vor mai exista angajați doar cu numele, însă pe salarii frumușele. Dinamo va avea la birouri o structură suplă și eficientă! Restructurarea a început în urmă cu câteva zile și se desfășoară în liniște, se anunță în comunicatul suporterilor

Cornel Țălnar ar fi și el pe lista neagră a fanilor, deși oficialul n-a fost anunțat de acest lucru. Fostul fotbalist recunoaște că are un aliat important, pe Nicolae Badea, care se pare că este implicat în continuare la echipă.

Am niște discuții cu domnul Badea. Nu se știe nimic sigur ce se va întâmpla. Cred că dânsul vrea să mă păstreze, logic, a declarat Țălnar

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622