Corvinul – Rijeka s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, în prima manșă din turul doi preliminar al Europa League.
Echipa pregătită de Florin Maxim își păstrează astfel șanse de calificare în turul trei înainte de returul care se va disputa pe 1 august.
Final de meci.
Min. 87: Ce ocazie pentru Corvinul! Pîrvulescu a intrat cu mingea în careu, dar șutul său a fost prins de portarul celor de la Rijeka.
min. 55: Daniel Nicolae Pirvulescu primeşte o pasă şi ratează o şansă uriaşă, şutul său din zona de pedeapsă trece cu câțiva centimetri pe lângă bara din partea dreaptă. Mingea iese în afara terenuluii şi Rijeka are un aut de poartă.
min. 46: S-a reluat meciul.
Pauză.
min. 33: Se cere un penlaty de către cei de la Corvinul Hunedoara dar arbitrul consideră că duelul a fost corect și jocul continuă.
min. 20: Ocazie pentru Rijeka! Marco Pasalic şutează, după ce a primit o pasă bună. Şutul său de la marginea careului trece puţin pe lângă bara din partea dreaptă.
min. 1: A început meciul.
Corvinul: Lefter – F. Iacob, Lică, Manolache, Velisar – Ubbink, Hrezdac, Neacșa – Roger, S. Buș, Pîrvulescu
Rezerve: Blaga – Pop, Lupu, Bradu, Herghelegiu, Predică, Mitran, Gîrbiță, Cărăruș, Chukwu, Câmpan, Chindriș
Antrenor: Florin Maxim
Rijeka: Zlomislic – Bogojevic, Galesic, Radejic, Cabraja – Hodza, Selahi, Patrovic – M. Pasalic, Obregon, Jankovic
Rezerve: Posavec – Kitin, Djouahra, Fruk, Ivanovic, Banda, Ilinkovic, Butic, Smolcic, Rukavina, Majstronovic, Dujmovic
Antrenor: Zeljko Sopic
Stadion: „Municipal Sibiu” (12.363 locuri)
Arbitru: Philip Farrugia (Malta)
Asistenți: Alan Camilleri, Luke Portelli, Alex Johnson
După o absență de 42 de ani din competițiile europene, Corvinul Hunedoara a reușit să se califice în turul secund al Europa League, eliminând echipa Paksi, vicecampioana și câștigătoarea Cupei din Ungaria. În primul tur, hunedorenii au avut o prestație impresionantă, câștigând cu 4-0 pe teren propriu și pierzând cu 0-2 în deplasare, obținând astfel calificarea cu un scor general de 4-2.
Rijeka, vicecampioana Croației, va debuta în noul sezon european împotriva echipei din Hunedoara. Echipa croată nu a disputat încă niciun meci oficial în sezonul 2024-2025, urmând să își înceapă campionatul pe 4 august, într-un meci contra celor de la Lokomotiva.
Dacă Corvinul Hunedoara reușește să treacă de Rijeka în acest tur preliminar, va avea de înfruntat învingătoarea duelului dintre Sheriff Tiraspol și Elfsborg în turul trei. În cazul în care echipa hunedoreană va fi eliminată de Rijeka, va continua aventura europeană în Conference League, unde va întâlni fie pe Milsami Orhei, fie pe Astana.
Florin Maxim, antrenorul echipei Corvinul Hunedoara, a analizat adversarul și și-a exprimat încrederea în echipa sa:
„Este o echipă bună, am urmărit-o cât am putut, atât în meciurile amicale, cât și în cele din finalul sezonului trecut. Ne așteaptă o partidă grea în fața unei echipe care promovează foarte mulți tineri, au și o medie de vârstă foarte scăzută. Sunt o echipă solidă, reactivă, însă avem și noi armele noastre. Sperăm să facem un meci bun”, a declarat Maxim.
Pe lângă cele două partide disputate cu Paksi, Corvinul Hunedoara a mai jucat în Supercupa României împotriva celor de la FCSB, pierzând cu un scor de 0-3.
Suporterii hunedoreni sunt nerăbdători și plini de speranță pentru o nouă performanță istorică. Echipa a demonstrat deja că poate face față provocărilor europene, iar meciul cu Rijeka reprezintă o oportunitate de a continua această poveste de succes.
Partida dintre Corvinul Hunedoara și Rijeka va putea fi urmărită în direct pe Digi Sport 3 și Prima Sport 2, iar fanii vor putea urmări evoluția echipei favorite și pe site-ul GSP.ro în format liveTEXT.