Corvinul și-a aflat adversara din primul tur preliminar al Europa League. Va înfrunta formația maghiară Paksi, ocupanta poziției secunde în precedenta stagiune.
Hunedorenii au ajuns în această competiție din postura de câștigători ai Cupei României. Era de așteptat să aibă o misiune dificilă, în contextul în care nu se numărau printre capii de serie.
Știrea inițială: Partidele se vor disputa pe 11 iulie (turul) și 18 iulie (returul), orele exacte urmând să fie stabilite pe 21. O eventuală eliminare nu ar pune capăt parcursului european, întrucât ar duce în turul doi preliminar al Conference League.
În condițiile în care nu are un coeficient european, Corvinului i-a fost atribuit coeficientul de țară. Adversara se va alege din urna capilor de serie, unde a fost la rândul său aproape să ajungă, dar norocul nu i-a surâs.
Lista le cuprinde pe Sheriff Tiraspol (Moldova), Maribor (Slovenia), Tobol (Kazahstan), Wisla Cracovia (Polonia), Pafos (Cipru) – echipă la care evoluează Adrian Rus și Vlad Dragomir – , respectiv Paksi (Ungaria)
Chiar dacă vin din eșalonul secund, elevii lui Florin Maxim au promis că vor reprezenta cu cinste România în următoarea ediție a Europa League. Tocmai de aceea au fost făcute deja nu mai puțin de zece transferuri: Alexandru Gîrbiță, Ibuchi Chukwu, Toheeb Babatunde, Jimmy King, Taiye Rasaq, Ion Cărăuș, Sergiu Buș, Roger, Florin Iacob și Desley Ubbink.
Echipa a plecat în cantonamentul din Slovenia, dar campania de achiziții nu s-a încheiat. Florin Maxim și-a exprimat dorința de a avea sub comandă încă doi jucători, dezvăluind și posturile vizate.
„Mai căutăm un fundaș central și un atacant, în rest cam ăștia suntem. Am reușit să aducem destui jucători de calitate, de Liga 1, din punctul meu de vedere, pe care dorim să contăm tot sezonul. Apoi, am fi bucuroși dacă o parte dintre ei s-ar remarca în preliminariile cupelor europene și vor primi, poate, oferte de la adversarii noștri sau din alte părți.
Vom negocia, în așa fel încât să fie bine și pentru club, dar și pentru ei. Dar, până una alta, nu cred că există jucător din lotul Corvinului ca să nu aștepte cu sufletul la gură următoarele cinci partide. Și mă refer la Supercupa României și cel puțin cele două manșe din cupele europene, deși noi sperăm și vrem să fie mai multe”, a declarat tehnicianul.